S-a lansat cea de-a VI-a ediție a Fondului Științescu Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 107 Vizualizări

S-a lansat cea de-a VI-a ediție a Fondului Științescu Mureș

Începând cu data de joi, 5 octombrie, Fundația Comunitară Mureș a început colectarea de proiecte pentru Fondul Științescu Mureș, termenul limită de depunere a dosarelor de înscriere fiind 17 noiembrie 2023. Profesorii și elevii doritori să participe cu proiectul lor unic sunt așteptați cu nerăbdare de către organizatori.

Fondul Științescu Mureș este un program implementat de Fundația Comunitară Mureș în parteneriat cu Romanian-American Foundation și Federaţia Fundaţiile Comunitare din România. Prin acest demers organizatorii doresc să încurajeze pasiunea pentru științe în rândul copiilor, prin implicarea profesorilor, părinților, antreprenorilor și angajaților din companiile din județul Mureș interesați să transmită frumusețea științei către cei mai tineri membri ai comunității”, au informat organizatorii.

În ediția cu numărul 6, care va avea loc anul acesta, sunt așteptați noi profesori devotați și elevi cu entuziasm ce vor putea alege dintre cele trei fonduri destinate diferitelor științe, anunță Fundația Comunitară Mureș.

  • Fondul Științescu Mureș 6.0 STEM (matematică, științele naturii, inginerie, informatică) /valoare fond 50.000 lei;
  • Fondul Științescu Mureș-Uniprest 3.0 pentru fizică /valoare fond 30.000 lei;
  • Fondul Științescu Mureș-Richter 4.0 pentru chimie /valoare fond 26.000 lei.

Cum se pot înscrie doritorii

Prima etapă va consta în depunerea unei scrisori de intenție, relevante, care să explice obiectivele, activitățile pe scurt și impactul proiectului, trimisă prin formularul pus la dispoziție pe site-ul oficial. Începând cu data de 5 octombrie și până în data de 17 noiembrie se pot depune cererile de participare pe același site. Etapa a 2-a va consta în înscrierea proiectelor prin intermediul unei cereri de finanțare care cuprinde:

  • un formular de aplicare;
  • un formular de buget;
  • CV-ul coordonatorului de proiect.

Toate acestea trebuie trimise prin pagina finantare.fcmures.org. începând cu data de 26 octombrie, termenul limită fiind 17 noiembrie.

Ulterior, în perioada 3-4 noiembrie se vor organiza workshop-uri cu echipele proiectelor care au depus scrisori de intenție. Selecția proiectelor se va face în perioada 18-24 noiembrie, urmând ca în data de 25 noiembrie să fie anunțate proiectele câștigătoare din cea de-a 6-a ediție. Semnarea contractelor de finanțare se va realiza în perioada 26 noiembrie – 10 decembrie, urmând ca până în 30 aprilie 2024 să se investească în activități și echipamente care fac științele mai atractive și, implicit, implementarea proiectelor. Până în data de 5 mai 2024, participanții sunt invitați să construiască povești din pasiune pentru știință și să trimită raportul organizatorilor, au mai explicat cei din urmă menționați.

Prin acest proiect, Fundația Comunitară Mureș își propune să finanțeze proiecte care ajută copiii și tinerii să devină conștienți de prezența științelor ale naturii în fenomenele din viața de zi cu zi și mediul din jurul lor, le dezvoltă abilitățile de a identifica și rezolva problemele cu care se confruntă omenirea. În afară de finanțare, organizatorii oferă celor interesați să deruleze astfel de proiecte instruire și consultanță pentru scrierea și implementarea proiectelor.

Lorena PINTILIE

Sursa foto: depositphotos.com

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE