Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei și Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureș, parteneriat pentru formarea generațiilor viitoare Religie
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 235 Vizualizări

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei și Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureș, parteneriat pentru formarea generațiilor viitoare

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, prin Structura de tineret pentru județul Mureș a Departamentului de tineret și Biroului de cateheză, reprezentată de pr. Silviu Jimborean, inspector de tineret pentru județul Mureș, și Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureș, reprezentată de prof. univ. dr. Mircea Simionescu, rectorul universității, au devenit, începând cu acest an universitar, actorii unui parteneriat care își propune responsabilizarea tinerilor cu privire la importanța pe care o au pentru comunitate și în procesul de formare a unei societăți prospere și „sănătoase” și valorificarea și diseminarea de „know-how” în beneficiul comunităților defavorizate.

Prin realizarea unor activități, programe socio-culturale, educaționale și de responsabilitate socială corporatistă în beneficiul elevilor și studenților, se urmărește creșterea calității vieții în județul Mureș, prin resurse umane mai bine pregătite și mai atente la nevoile actuale și viitoare ale societății.

Joi, 2 noiembrie 2023, în prezența conf. univ. dr. Doina David, prorector, pr. Silviu Jimborean a participat la o întâlnire cu studenții Facultății de Psihologie, prilej cu care s-a discutat cu aceștia despre viitoarele activități, precum și despre deschiderea și dragostea pe care o oferă Biserica tinerilor. În urma unor convorbiri duhovnicești despre principalele provocări cu care se confruntă generație actuală în zilele noastre, tinerii au primit sfaturi și încurajări pentru a depăși cu bine vremurile tulburi pe care le traversează întreaga omenire.

Părintele inspector i-a încurajat pe studenți să nu fie nepăsători în fața problemelor societății și a semenilor care se află în încercări și să dedice cât mai mult timp activităților de voluntariat, fiind încurajați să nu neglijeze rugăciunea, căci numai așa vor învăța să își trăiască viața în comuniune și iubire reciprocă, în primul rând cu Dumnezeu și apoi cu cei din jur, potrivit informațiilor furnizate de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE