Home / Sanatate / FOTOREPORTAJ: Excelența din Sănătate premiată la Gala ”The Voices of Health Awards”

FOTOREPORTAJ: Excelența din Sănătate premiată la Gala ”The Voices of Health Awards”

Distribuie

Organizatorii Conferinței ”Infrastructura de sănătate și finanțarea serviciilor medicale – Dilemă. Provocare. Noua abordare”, eveniment care a avut loc joi, 23 noiembrie, în incinta Europa BallRoom din Târgu Mureș, au acordat 19 premii ”The Voices of Health Awards”, în cadrul unei gale de premiere a personalităților medicale, a reprezentanților unor unități medicale de elită și a companiilor care operează în sistemul de sănătate.

Activitatea CJAS Mureș, apreciată

Cea dintâi personalitate premiată de echipa revistei economice Transilvania Business și a cotidianului mureșean Zi de Zi a fost Ec. Rodica Biro, director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mureș.

Cu o carieră dedicată gestionării eficiente a sistemului de sănătate, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mureș, joacă un rol crucial în asigurarea accesului la servicii medicale de calitate pentru cetățenii județului Mureș.

SCJU Cluj Napoca, etalon regional

Seara de gală a continuat cu premierea Prof. Dr. Claudia Gherman, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca.

Prof. Dr. Claudia Gherman este un nume proeminent în domeniul medical din România. Deținând o triplă specializare, în chirurgie generală, chirurgie vasculară și chirurgie plastică, aduce o abordare multidisciplinară și profundă la conducerea unuia dintre cele mai importante centre medicale din regiune. Sub conducerea sa, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a continuat să se dezvolte și să ofere servicii medicale de înaltă calitate, reușind să se adapteze și să răspundă eficient nevoilor pacienților într-un mediu dinamic și în continuă schimbare.

”Momentul de astăzi este unul dintre cele mai emoționante. Oricât ai munci și ai trăi în viața aceasta întotdeauna mai există provocări noi, realizări noi, bucurii noi și mă bucur din toată inima că am reușit să ajungem aici”, a transmis Prof. Dr. Claudia Gherman.

Mandat cu multe așteptări

Galeria personalităților premiate a fost completată de către Ec. Florin Crăciun, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Numele său este sinonim cu leadershipul eficient și adaptarea la provocările dinamice ale managementului spitalicesc. Mandatul său aduce o viziune proaspătă și o abordare inovatoare pentru îmbunătățirea serviciilor de sănătate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

”Știu că noul meu mandat vine cu multe așteptări, sper să nu dezamăgesc și să reușească tot ce mi-am propus să fac în mandatul următor”, au fost cuvintele rostite de către Ec. Florin Crăciun.

Management performant la Bistrița

Premiul următor a fost acordat managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Ec. Gabriel Lazany, pentru ”un management performant, concretizat prin formarea unui colectiv medical profesionist și dezvoltarea noii infrastructurii spitalicești din județul Bistrița Năsăud.”

Premiul a fost ridicat de către Dr. Maria Gabriela Deak, director medical al instituției.

”Vrem să vă asigurăm că la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență, care deservește toată populația județului, și nu numai, atât echipa managerială cât și echipa medicală și administrativă, de suport, practic lucrează în slujba pacientului”, a afirmat Dr. Maria Gabriela Deak.

Proiecte de succes, la UMFST

Pe lista personalităților distinse în cadrul Galei ”The Voices of Health Awards” s-a aflat și Prof. Dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) “George Emil Palade” din Târgu Mureș, un jucător extrem de proactiv-inovativ-magnet a numeroase proiecte majore pentru viitorul UMFST și al municipiului Târgu Mureș.

Premiul a fost ridicat de către Prof. Univ. Dr. Ovidiu Cotoi, Decan al Facultății de Medicină a UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

”Din nou, mulțumesc în mod deosebit pentru colaborarea pe care o avem cu toată partea medicală, administrativă și științifică din cele două euro-regiuni”, a transmis Prof. Univ. Dr. Ovidiu Cotoi.

”Institutul Inimii”, mereu în topul excelenței

”The Voices of Health Awards” a fost acordat apoișefului Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, Prof. Univ. Dr. Horațiu Suciu, pentru ”o experiență vastă și dedicare profundă pentru salvarea vieților.”

Premiul a fost ridicat de către Dr. Mariana Ciorba, manager al aceleiași instituții.

”Distincția să o interpretați așa, cel căruia i s-a decernat, inima Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant, doctorul inimilor copiilor din România și doctorul tuturor inimilor românilor”, a afirmat Dr. Mariana Ciorba.

În aplauzele audienței a fost premiată apoi și Dr. Mariana Ciorba, Managerul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș.

Sub conducerea sa, ”Institutul Inimii” din Târgu Mureș a semnat un contract impresionant, în valoare de peste 100 de milioane de euro, pentru construirea Centrului Chirurgical Cardiovascular. Expertiza și dedicarea domniei sale au contribuit semnificativ la dezvoltarea serviciilor de sănătate cardiovasculară și transplant în România.

Premiul a fost oferit de către Cătălina Dragomir, Managing Director, Kone.

”Vă mulțumesc frumos pentru distincția acordată, ea reprezintă de fapt o recompensă pentru întreg colectivul pe care îl coordonez, care mi-a insuflat încrederea în mine, implicarea în tot ceea ce facem, și atunci când ești o echipă și ești cu sufletul alături de echipă reușești întotdeauna”, a subliniat Dr. Mariana Ciorba.

CJAS Cluj, ”instituție cu suflet, pentru oameni”

Gala ”The Voices of Health Awards” a continuat cu premierea Directorului General al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Cluj, Dr. Lucia Luminița Brustur Chirilă.

”Cu o expertiză și o experiență bogată și îndelungată în politicile de sănătate publică și în sistemul de asigurări de sănitate. De asemenea, pentru profesionalismul răspunsurilor dar și al întrebărilor de la Conferința ”Infrastructura de Sănătate și Finanțarea Serviciilor Medicale”, a fost caracterizarea făcută de către Cristina Manoilă, prezentatoarea momentului festiv.

”Vă mulțumesc foarte mult pentru această distincție care este a întregului colectiv al Casei de Asigurări de Sănătate Cluj și este o distincție într-o instituție cu suflet, pentru oameni”, a mulțumit Dr. Lucia Luminița Brustur Chirilă.

Szász József-Attila, excelență în profesie

Conf. Dr. Szász József-Attila, medic primar neurolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și Prodecan al Facultății de Medicină din cadrul UMFST “George Emil Palade” din Târgu Mureș, a primit apoi un premiu oferit de către compania Stada România, ”pentru excelență în profesie și contribuția în domeniul sănătații.”

Trofeul a fost înmânat de către Mihai Fugarevici, General Manager, Stada România.

”Vă mulțumesc frumos, mă onorează acest premiu și sincer să fiu sunt foarte surprins. Profit de ocazie să vă spun că sunt mândru de acest premiu pentru că segmentul de patologie de care mă ocup, și îmi place să cred că o fac destul de bine, și anume tratamentul invaziv al bolii Parkinsson, o afecțiune despre care credem că va avea o creștere exponențială în anii următori, odată cu creșterea speranței de viață, expertiza centrelor din România este considerată una cu greutate mare la nivel european, și nu numai”, a afirmat Conf. Dr. Szász József-Attila.

Stada România, investiție de top

Totodată, organizatorii evenimentului i-au acordat distincția ”The Voices of Health Award” și lui Mihai Fugarevici, General Manager, Stada România, ”pentru coordonarea investiției în noua fabrică de medicamente de la Turda.”

”Vă mai spun încă o dată, sunt mândru de ceea ce facem”, a menționat Mihai Fugarevici.

Spitalul Oncologic Medex, proiect remarcabil

Binemeritate aplauze a primit și Ec. Mirela Cîmpian administratorul Medex Vital Serv SRL, societatea care construiește Spitalul Oncologic Medex Târgu Mureș.

”SC Medex Vital Serv SRL joacă un rol important în dezvoltarea Spitalului Oncologic Târgu Mureș, un proiect remarcabil care se profilează ca un model de excelență în oncologie la nivel european”, au fost cuvintele rostite de către Cristina Manoilă.

”Vă mulțumesc frumos pentru această distincție, suntem deosebit de onorați pentru că am primit-o. Această distincție se adresează tuturor celor implicați în construirea și realizarea proiectului oncologic Medex, precum și membrilor fondatori ai Fundației pentru Spitalul Oncologic”, au fost cuvintele rostite de către Ec. Mirela Cîmpian.

Hyperclinica MedLife, unitate etalon

Premiul ”The Voices of Health Award” pentru cel mai important furnizor de medicină privată din Transilvania a fost acordat apoi lui Călin Huciu, Manager, Hyperclinica MedLife Târgu Mureș.

Hyperclinica MedLife Târgu Mureș, deschisă în 2022, este o unitate medicală multidisciplinară, care cuprinde un departament complet utilat RMN, o unitate de recoltare, o sală de mici intervenții chirurgicale, o sală de investigații și 12 cabinete în care vor activa 16 specialități medicale și chirurgicale care au acces la tehnologie și aparatură de ultimă generație.

”Premiul acesta îl ridic în numele colegilor mei care conduc toate acele spitale, clinici și laboratoare în zona aceasta a țării. Am rămas foarte impresionat de toate investițiile din domeniul medical care se vor întâmpla și se întâmplă deja în zonă”, a declarat Călin Huciu.

Ropharma, performanță în business

Lista personalităților premiate a fost întregită de Directorul General al companiei Aesculap Prod/ Ropharma, Anca Dărăbuș, care a fost distinsă cu trofeul ”The Voices of Health Award, Ropharma” pentru ”perseverență și performanță în business.”

Premiul a fost ridicat de către Mariana Iacob, reprezentantă, Medical Ropharma.

”În numele doamnei director vă mulțumim pentru acest premiu acordat și vă asigurăm că Ropharma va fi mereu alături de lumea medicală mureșeană și bineînțeles față de pacienții noștri de fiecare zi care ne trec pragul”, a transmis Mariana Iacob.

Clini-Lab, 30 de ani de performanță

Momentul dedicat excelenței în sănătate a continuat cu acordarea trofeului ”The Voices of Health Award” lui Jakab Ștefan, Director General, Clini-Lab, pentru ”performanță în domeniul aparaturii medicale de laborator.”

Compania Clini-Lab este un important furnizor de aparatură pentru sistemul de sănătate din România, partener al mai multor lideri mondiali din domeniul aparaturii medicale. Anul acesta Clini-Lab a împlinit 30 de ani de activitate.

Compania Clini-Lab este un important furnizor de aparatură pentru sistemul de sănătate din România, partener al mai multor lideri mondiali din domeniul aparaturii medicale. Anul acesta Clini-Lab a împlinit 30 de ani de activitate.

”Sunt foarte mândru de faptul că în 30 de ani Clini-Lab a ajuns una dintre cele mai respectate firme din domeniu în țară. Suntem prezenți din Maramureș până în Constanța, din Turnu Severin până în Botoșani și în București, bineînțeles, și în Forbes am apărut în revista din iulie printre primele 300 de firme care în ultimii 10 ani au fost în continuă creștere și profitabile”, a precizat Jakab Ștefan.

Apotheka, investiție 100% autohtonă

Administratorul și managerul general al SC Comay, companie care deține brandul Apotheka, Livia Savu, a fost, de asemenea, răsplătită cu trofeul ”The Voices of Health Award”.
Una dintre puținele investiții 100% autohtone, grupul farmaciilor Apotheka face față provocărilor lipsei de medicamente prin reproducerea acestora în recepturile proprii. În paralel, deține brandul E Natura, producție de dermatocosmetice cu extracte naturale, preparate după vechi rețete farmaceutice, la Sibiu. Apotheka și E Natura oferă de 30 de ani posibilitatea personalizării tratamentelor, siguranța și complianța pacientului la tratament.

Corneliu Florin Buicu, o voce în Sănătate

Nu în ultimul rând, organizatorii galei au acordat distincția ”The Voices of Health Award” vicepreședintelui Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Conf. Dr. Corneliu Florin Buicu, totodată Mentor al Conferinței ”Infrastructura de sănătate și finanțarea serviciilor medicale – Dilemă. Provocare. Noua abordare”.

Cu o activitate parlamentară impresionantă, Conf. Dr. Corneliu Florin Buicu s-a distins prin numeroasele sale luări de cuvânt și inițiative legislative, dintre care 22 au fost promulgate ca legi. Expertiza și pasiunea sa pentru sănătate și bunăstarea familiei sunt evidențiate prin implicarea activă și continuă în dezbaterile și deciziile importante la nivel național.

”Vă mulțumesc mult pentru premiu. Premiul nu e al meu, până la urmă, activitatea și vocea mea înseamnă de fapt informațiile și vocea dumneavoastră, pentru că vocea lui Florin Buicu e vocea unui cadru didactic de la UMFST Târgu Mureș și dacă nu ar fi propunerile, nevoile care să vină din partea comunității pe care o reprezint, vocea mea probabil că ar fi mai puțin importantă. Așa că, de fapt, dacă vorbim despre voce, acest premiu este de fapt al dumneavoastră, al tuturor”, a punctat Conf. Dr. Corneliu Florin Buicu.

Trei laureați, absenți

Nu au fost prezenți la gală din motive obiective, dar s-au aflat pe lista personalităților premiate cu distincția ”The Voices of Health Award”: Dr. Laurențiu Ene, Director General al Spitalului ”Sf. Constantin” din Brașov, Dr. Gheorghe Carp, Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Bihor și Col. Med. Șef Lucrări Dr. Doru-Florian-Cornel Moga, Comandantul Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu.

Alex TOTH


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO: 20 de hectare de miriște și vegetație uscată arse într-un incendiu, lângă Scaunul Domnului

Distribuie Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin și ai Punctului de Lucru Deda au fost …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.