Demers pentru continuarea lucrărilor la Varianta de Ocolire Târgu Mureș – Ernei Administratie
  • redactia
  • 1 comentarii
  • 10529 Vizualizări

Demers pentru continuarea lucrărilor la Varianta de Ocolire Târgu Mureș – Ernei

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția de Drumuri și Poduri Brașov SA, titulară a proiectului ”Lucrări suplimentare Varianta de Ocolire Târgu Mureș”, anunță publicul interesat asupra luării Deciziei etapei de încadrare de către Agenția pentru Protecția Mediului Mureș, fără efectuarea evaluării impactului asupra mediului în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul propus a fi amplasat în localitățile Târgu Mureș, Livezeni, Sângeorgiu de Mureș și Ernei.

Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș din localitatea Târgu Mureș, strada Podeni nr. 10, în zilele de luni, între orele 9.00 – 15.00, și marți – vineri, între orele 9.00 – 12.00, precum și la următoarea adresă de internet: apmms.anpm.ro. Publicul interesat poate înainta comentarii și observații la proiectul Deciziei de încadrare în termen de zece zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a Agenției pentru Protecția Mediului Mureș.

”Investiţia prevede realizarea unor lucrări suplimentare având ca scop finalizarea lucrărilor la proiectul ”Varianta de Ocolire Târgu Mureş”, pentru ruta Sighişoara – Târgu Mureş – Reghin. Scopul Variantei de Ocolire în lungime de 11,65 kilometri este fluidizarea traficului din zonă, reducerea poluării aerului şi a poluării fonice, reducerea numărului de accidente la traversarea municipiului Târgu Mureş, reducerea duratei de transport, creşterea confortului şi a siguranţei în trafic, precum şi dezvoltarea zonelor adiacente variantei de ocolire. Varianta de Ocolire se desprinde din Târgu Mureș, drumul naţional DN 13 la kilometrul 165 + 008.40 şi se termină în localitatea Ernei, la intersecţia cu drumul naţional DN 15, la kilometrul 83 + 932.40”, se menționează în document.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Mulțumim fostului președinte CJ actual prefect petru profesionalismul de care a dat dovadă în distrugerea proiectului centurii ocolitoare cu tăierea panglicii de începere a lucrărilor împreună cu Victor Ponta , pentru închiderea aeportului 2 ani și multe realizări pentru județul Mureș pe care le-a transformat în eșecuri pe linie…acum a revenit mai determinat ca niciodată să ne prezinte viitorul minunat….

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE