
- redactia
- 0 comentarii
- 366 Vizualizări
FOTO: Liceele ”Lucian Blaga”Reghin și ”Bartók Béla” Timișoara”, parteneriat în beneficiul educației
29 ianuarie 2024În cadrul unui parteneriat educațional semnat, elevii specializării Tehnician în Turism din cadrul Liceului Teoretic “Lucian Blaga” au avut privilegiul în luna ianuarie să viziteze Liceul Teoretic ”Bartók Béla” din Timișoara, prilej să participe la o serie de programe interactive pentru elevi.

„M-a bucurat foarte mult faptul că am putut semna contractul de colaborare cu liceul din Timișoara. Cu câțiva ani în urmă, am participat deja la un program cu ei în străinătate, iar în acest an, am semnat oficial un acord de colaborare. Aceste experiențe au contribuit nu doar la îmbogățirea cunoștințelor elevilor noștri, ci și la consolidarea relațiilor strânse dintre instituția noastră și cea din Timișoara”, ne-a declarat prof. Reichemberger Iringó, coordonatoarea programului și inițiatoarea acordului de colaborare.

Periplul către vestul țării a fost unul încărcat de frumuseți, punctul culminant fiind expoziția Brâncuși, deschisă la Muzeul de Artă din Timișoara. „Dimineața a început cu entuziasm, la Alba-Iulia, unde ne-am oprit la Catedrală, experimentând un moment de liniște și spiritualitate în acest loc sacru, ghizii noștrii fiind elevi ai liceului. Călătoria noastră a continuat la liceul din Timișoara, unde elevii au participat la activități educative inovatoare, consolidând astfel colaborarea și schimbul de idei între instituțiile de învățământ. După această experiență inspiratoare, delegația noastră s-a îndreptat către Opera Națională din Timișoara, unde a avut parte de un tur ghidat captivant. Următorul popas a fost la Expoziția Brâncuși, unde elevii noștri au preluat rolul de ghid, oferindu-ne o perspectivă unică asupra capodoperelor sculptorului Constantin Brâncuși. A fost o oportunitate extraordinară de a explora creativitatea și geniul artistic al acestui maestru. Muzeul Banatului a constituit următoarea destinație, unde am avut onoarea de a fi primiți de Cosmin Pop, meșter făurar, cunoscut și sub numele de ”Fiare din Beci”, recunoscut în lumea reenactment-ului și a festivalurilor de reconstituire istorică. Expoziția personală de arme prezentată de familia Pop a adus în prim-plan tradiții și tehnici ancestrale, captivându-ne cu istorii fascinante. Pe drumul de întoarcere, am avut ocazia să descoperim și orașul Deva, aducând astfel un final surprinzător și plin de farmec acestei călătorii educaționale”, ne-a spus prof. Reichemberger Iringó, care a concluzionat experiența din Banat astfel: „Parteneriatele educaționale ca acesta sunt cheia dezvoltării și inspirării elevilor pentru un viitor plin de oportunități”.








Alin ZAHARIE
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu