Home / Invatamant / O nouă ediție a proiectului „Teasc pentru memorie”

O nouă ediție a proiectului „Teasc pentru memorie”

Distribuie

Colegiul Național Pedagogic „Mihai Eminescu” din Târgu Mureș a găzduit joi, 22 februarie 2024, de la ora 12.00, a VII-a ediție a proiectului județean de cultură, spiritualitate ortodoxă și creație literară „Teasc pentru memorie”. Tema acestei ediții a fost „Bucuria și sănătatea în lumina credinței”, prezenți fiind elevii claselor IX-XII filiera vocațională învățător-educator. Evenimentul a fost deschis cu prelegerile invitațiilor, și anume: din partea ISJ Mureș pr. dr. Chiorean Claudiu, inspector de specialitate, pr. Șipoș Călin de la parohia ortodoxă Târgu Mureș III, dr. Rus Gabriela din partea Asociația de medicină școlară Târgu Mureș, prof. Matei Ana și coordonatorul proiectului prof. dr. Ciula Ciprian Claudiu.
Părintele inspector Chiorean Claudiu în cuvântul de învățătură adresat elevilor a amintit importanța înțelegerii și asumării că omul este o „inimă adâncă” (Psalm 63, 7), care caută o simțire „duhovnicească și dumnezeiască” (Pilde 15, 14) doar atunci Dumnezeu devine „bucuria mântuirii noastre”. Ceea ce rostim – „vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea” (I Corinteni 14), ne rostește și Cel pe care îl purtăm în inimile noastre, Hristos, devine Bucuria noastră zilnică!
Părintele Șipoș Călin, prezent prin parteneriatul încheiat între Colegiul Național Pedagogic „Mihai Eminescu” și Parohia Ortodoxă Târgu Mureș III, a abordat în cuvântul adresat elevilor valoarea sănătății spirituale în formarea pedagogică. „Înnoirea vieții” (Romani 6, 4) este un deziderat creștin al oricărui pedagog. Cuvântul nu este doar mijloc de educație ci și prezența tainică a lui Dumnezeu în viața celui ce învață, cât și a celui ce se cere învățat. Urcușul educațional trebuie să fie atât valoric cultural cât și un urcuș al înnoirii alături de Hristos.
Dr. Rus Gabriela, medic în cadrul Asociației medicinei școlare Târgu Mureș, a reiterat importanța echilibrului vieții atât în parametrii medicali cât și spirituali. Medicina – amintea domnia sa, va avea întotdeauna nevoie de medicii sufletelor noastre, care prin Tainele Bisericii ne dăruiesc cel mai important medicament – Hristos. Doar acest medicament ne scoate din singurătate și ne așează în dialogul viu, asumat și plin de iubire cu aproapele.
În partea a doua a evenimentului s-a desfășurat concursul de creație literară cu tema „Horeb lăuntric”, în care elevii participanți din județ și-au prezentat lucrările și au recitat din scrierile poeților mărturisitori ai închisorilor comuniste.
Elevii au apreciat evenimentul ca fiind unul reușit și de folos – „din suflet pentru suflet” (eleva Alisia Balogh clasa a XI-a), făcând pe această cale invitația celor prezenți pentru o nouă revedere, potrivit informațiilor furnizate de prof. dr. Ciprian Ciula, coordonator proiect.

Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

”University Tower” Târgu Mureș, viitor spațiu academic, cu hyperclinică, farmacie și centru de îngrijiri dermato-cosmetice

Distribuie Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” Târgu Mureș, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.