Evaluări medicale gratuite, oferite de prof. dr. Zoltan Mathe, medic târgumureșean stabilit în Ungaria Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 503 Vizualizări

Evaluări medicale gratuite, oferite de prof. dr. Zoltan Mathe, medic târgumureșean stabilit în Ungaria

Cunoscutul medic chirurg, târgumureșean la origini, prof. Dr. Zoltan Mathe, medic în cadrul Centrului Medical „Liv Duna” din Budapesta, s-a reîntors pentru scurt timp la Târgu Mureș, locul său de obârșie, spre a oferi evaluări medicale gratuite pacienților cu afecțiuni hepatice, biliare sau pancreatice, proiectul fiind organizat de Eva Pavel, consilier medical internațional al cărei nume este consacrat în lumea medicală de peste hotare, în colaborare cu Centrul Medical „Liv Duna” din Budapesta.  Proiectul se derulează în cursul zilei de azi, 21 martie, în intervalul orar 10:00-16:00 la Hotel Grand din Municipiul Târgu Mureș, unde un număr aproximativ de 22 de pacienți sunt așteptați, pe baza unei programări prealabile, cu dosarul medical, pentru a le fi oferite informații relevante despre posibilitățile de tratament existente în străinătate pentru afecțiunilor lor.

Experiență medicală bogată

Dr. Prof. Zoltan Mathe este  absolvent al Universității de Medicină „Semmelveis” din Budapesta, având o bogată experiență medicală internațională, căci de-a lungul anilor a participat la cursuri de specializare în Toronto, Canada și a profesat în spitale de top din Germania, urmând ca apoi să își înceapă activitatea la Centrul Medical „Liv Duna” din Budapesta, unde activează și în prezent.  “Sunt specializat în operația hepato-bilio-pancreatică, ceea ce presupune că mă ocup cu operații la nivelul ficatului, pancreasului și al vezicii biliare. Desigur, sunt pregătit pentru toate tipurile de operații abdominale viscerale și ale tuturor tumorilor stomacului, dar și pentru problemele abdomenului, inclusiv herniile și operații ale glandelor endocrine”, a declarat prof. Dr. Zoltan Mathe pentru cotidianul Zi de zi.

Întoarcerea „acasă”, motiv de bucurie

Cadrul medical povestește că la origine este târgumureșean, iar mutarea în Ungaria a avut loc undeva la finele anilor 1980. Acesta mărturisește că se simte mândru să se reîntoarcă la Târgu Mureș, loc pe care îl numește cu căldură „acasă”: “M-am născut aici, în Târgu Mureș. Școala am făcut-o aici, după care m-am mutat în Ungaria la sfârșitul anilor 1980, iar acum locuiesc în Ungaria. Sunt fericit să vin acasă. Ieri am fost invitat să susțin o prelegere despre transplantul ficatului și modalități moderne de operație la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.  Astăzi voi consulta pacienți din Târgu Mureș, voi încerca să-i ajut și să le ofer posibilitatea de a veni în Ungaria și de a ne vizita spitalul, de a intra în contact cu posibilitățile noastre medicale private de tratament, deci de a dobândi tratament medical în Ungaria”, a explicat acesta.

Mădălina ROHAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE