Președintele CJ Mureș se așteaptă ca lipsa oamenilor să fie o problemă, nu lipsa locurilor de muncă, în contextul Tranziției Juste Administratie
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 1606 Vizualizări

Președintele CJ Mureș se așteaptă ca lipsa oamenilor să fie o problemă, nu lipsa locurilor de muncă, în contextul Tranziției Juste

Péter Ferenc, președintele CJ Mureș, a vorbit, în cadrul evenimentului în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat, și despre provocările implementării programului Tranziție Justă. 

În timpul dialogului cu jurnaliștii prezenți la eveniment, a fost întrebat, în eventualitatea câștigării unui nou mandat, cum va gestiona faptul că în urma implementării măsurilor se estimează o pierdere de 2000 de locuri de muncă la nivelul județului Mureș. 

„Având în vedere proiectele europene care se vor derula pentru următorii 10 ani. Totodată, știm că există decizii foarte ferme pentru reorganizările teritoriale. (…) Lucrăm deja de 2 ani de zile împreună cu colegii noștri din Consiliul Județean, pentru Tranziția Justă. S-au făcut studii, s-au cerut diferite idei de la antreprenorii din județul Mureș. Peste 700 de proiecte au ajuns la Târgu Mureș, ca idei pentru Tranziția Justă. Eu cred că județul Mureș este atât de puternic, încât nu cred că ar fi o problemă acea sintagmă de pierdere a 2000 de locuri de muncă”, a răspuns Péter Ferenc.

„Eu cred că prin proiectele europene, prin proiectele guvernamentale care sunt în derulare va fi o dezvoltare atât de puternică, încât nu o să fie problema pierderii unor locuri de muncă, ci, mai mult, de ce mă tem eu, este să avem destui oameni care doresc să se angajeze la instituțiile sau la societățile comerciale din județul Mureș”, a susținut actualul președinte al CJ Mureș. 

Apoi, a subliniat faptul că prin Programul Tranziție Justă companiile din județ vor putea accesa fonduri nerambursabile.

6 județe în Programul Tranziție Justă

Programul Tranziție Justă urmărește să atenueze impactului închiderii sau transformării unor activități economice dominante în economia locală a 6 județe din România – Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș și să faciliteze tranziția acestora la neutralitatea climatică.

84 de milioane de euro pentru Mureș

Potrivit informațiilor disponibile pe site-ului Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, au fost deschise apeluri pentru proiecte în perioada 20 decembrie 2023 – 20 martie 2024. Vor fi finanțate acțiuni privind dezvoltarea investițiilor productive în IMM-uri care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă. 

Pentru proiectele depuse de IMM-urile din județul Mureș au fost alocate aproximativ 84 de milioane de euro.

55 de miliarde de euro, la nivelul UE

Potrivit site-ului Comisiei Europene, Mecanismul pentru o tranziție justă este un instrument-cheie creat pentru a se asigura că tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic are loc în mod echitabil și că nimeni nu este lăsat în urmă. El asigură un sprijin specific menit să ajute la mobilizarea a aproximativ 55 de miliarde de euro în perioada 2021–2027 pentru cele mai afectate regiuni, cu scopul de a atenua impactul socioeconomic al tranziției.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE