22 martie, Ziua Mondială a Apei. Proiecte AQUASERV de peste 65 milioane de euro Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 139 Vizualizări

22 martie, Ziua Mondială a Apei. Proiecte AQUASERV de peste 65 milioane de euro

Proiecte cu cofinanțare europeană recent finalizate:

Valoare totală – 7 milioane euro

1. La sfârșitul anului trecut s-au încheiat activitățile de implementarea a proiectului „Creșterea eficienței energetice la amplasamentele operate de Compania AQUASERV SA prin utilizarea surselor regenerabile de energie solară”, cu o valoarea totală de 24.709.000 lei.

Sistemele fotovoltaice au fost montate în 16 stații de pompare, uzine de apă și stații de epurare operate de Compania AQUASERV SA.

Cele aproape 14.000 de panouri fotovoltaice au o putere instalată totală de 6,37 MW și vor contribui la reducerea emisiilor de CO2 cu peste 42 de mii de tone, în 20 de ani.

Cu ajutorul acestei investiții, Compania AQUASERV își reduce consumul de energie electrică din sistemul național cu 15%.

2. În luna decembrie 2023 s-au încheiat activitățile de implementarea a proiectului „Extinderea digitalizării activității Compania AQUASERV SA prin achiziția de echipamente și software în vederea dezvoltării sistemului de management al pierderilor de apă”. Valoarea totală a proiectului a fost de 9.779.377,44 lei.

Obiectivele specifice ale proiectului

– Continuarea măsurilor de digitalizare necesare pentru eficientizarea investițiilor, reactualizarea, modernizare și extinderea sistemelor SCADA implementate în cadrul programelor ISPA și POS MEDIU, în vederea îmbunătățirii urmăririi parametrilor în operarea sistemelor de producere și distribuție apă potabilă, colectare și epurare apă uzată.

– Extinderea sistemului GIS și interconectarea cu sistemul SCADA.

– Extinderea urmăririi parametrilor în operarea sistemelor de producere și distribuție apă potabilă, colectare și epurare apă uzată.

– Extindere și upgradare SCADA.

– Extinderea și actualizarea sistemului GIS, interconectarea cu sistemul SCADA.

– Achiziția și montarea de echipamente de achiziții date din teren pe zonele neacoperite din SZAA Târgu Mureș în vederea diminuării pierderilor de apă.

Proiecte cofinanțate din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Proiecte cu cofinanțare europeană aflate în implementare:

Valoare totală – 58,8 milioane euro

1. Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Mureș, în perioada 2014-2020. Zona Valea Nirajului. UAT Crăciunești, UAT Acățari, UAT Bereni, UAT Măgherani.

– Valoarea proiectului – 130.301.244,93 lei;

– Data începere – 1 octombrie 2022;

– Data finalizare – 30 iunie 2024;

– Stadiu fizic – 80%.

Principalele lucrări cuprinse în proiect:

– Gospodărie de apă (rezervor plus clorinare) Bereni și Crăciunești;

– Rețele de distribuție;

– 7 stații de pompare;

– Peste 8 mii de locuitori deserviți.

2. Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Mureș, în perioada 2014-2020. Zona Luduș – Grebenișu de Câmpie. UAT Luduș, UAT Sânger, UAT Tăureni, UAT Zau de Câmpie, UAT Grebenișu de Câmpie, UAT Șăulia, UAT Miheșu de Câmpie.

– Valoarea proiectului – 158.141.719,62 lei.

– Data începere – 27 august 2019.

– Data finalizare – 30 iunie 2024.

Stadiu fizic:

– Conducta de aducțiune – 100%.

– Rețele distribuție Grebenișu – 50%.

– Interconectarea aducțiune UAT: Sânger, Tăureni, Zau, Miheșu, Șăulia – 60%.

Principalele lucrări cuprinse în proiect:

– 3 rezervoare.

– Conductă de aducțiune 32 kilometri.

– Rețele distribuție Grebenișu și parțial Miheșu.

Proiecte aflate în pregătire:

Proiect major de alimentare cu apă și canalizare în 26 UAT-uri, în val de 260 milioane euro, în cadrul programului Program Dezvoltare Durabilă.

Zone vizate pentru investiții:

1. Reghin, Lunca.

2. Ernei, Pănet.

3. Valea Nirajului, Gheorghe Doja, Acățari, Păsăreni, Gălești, Vărgata.

4. Luduș, Cuci.

5. Târnăveni, Adămuș, Gănești, Mica, Bahnea, Coroisânmartin, Bălăușeri, Sângeorgiu de Pădure.

6. Sighișoara, Daneș.

7. Cristuru Secuiesc.

Sfaturi:

Accesați site-ul www.aquaserv.ro și să își creeze contul AquaOnline, pentru a beneficia de servicii precum: plata facturii, transmiterea autocitirii, vizualizare facturi, transmitere sesizări etc. – toate acestea la un click distanță!

(Advertorial)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE