Rafila Moldovan, păstrătoarea tradiţiilor la Balul Însuraţilor – “Uitându-mă în sală am văzut un început de primăvară”

Nelipsită de la fiecare manifestare care are în prin plan portul popular, rapsodul poplar Rafila Moldovan din Idicel a onorat cu prezenţa ediţia din acest an a Balului Însuraţilor organizat de Firmele Gliga. Am întrebat-o despre patimile portului popular românesc, în lupta cu generaţiile tinere.
Reporter: Ce simţiţi când vedeţi atâta lume îmbrăcată în costum popular?
Rafila Moldovan: Mă simt atât de bine că uitându-mă în sală am văzut un început de primăvară a portului popular românesc. Parcă a răsărit din nou soarele deasupra noastră. Dacă ar merge tot aşa, ar fi extraordinar, măcar atât cât trăiesc să văd aceste costume populare, cele autentice, că prin viaţă.
Rep.: Cei tineri nu mai prea au la suflet portul popular…
R.M.: Nu-l mai îmbracă din păcate, că e mai uşor cu blugii, se tăvălesc cu ei pe jos şi murdăresc onoarea noastră de neam, care este dată de portul popular. Nu-s mândră deloc de acest lucru.
Rep.: Când s-or duce bătrânii, ce se va alege de portul popular?
R.M.: Îl vor arunca pe foc. Eu dau o valoare atât de mare acestui minunat port popular, dar alţii socot valoarea banului mai importantă. Dar banul nu-i valoare, banul e o amăgeală, o înşelăciune.
Rep.: Ce ar trebui să facă tinerii de azi?
R.M.: Să asculte de bunici, că de părinţi nici ei nu mai ştiu. Dar dacă ei nu vor, nu le poţi băga cu forţa aceste tradiţii şi obiceiuri străbune. Până la o vreme am putut, am încercat, băiatul meu se îmbracă în port popualar, ca şi mine cu opinci, la fel şi nora mea, şi nepoţii la fel, îmbracă cu cinste portul popular. Din păcate cei tineri s-au cam îndepărtat şi de Dumnezeu, nu prea mai pun mâna pe cartea de rugăciuni şi e trist.
Rep.: Ne pierdem valorile. Cu unitatea dintre oameni cum stăm?
R.M.: Am fost recent la Batoş şi am rămas uimită de unitatea pe care am văzut-o acolo, cu trei naţionalităţi, români, maghiari şi saşi. Unu şi unu. Din păcate, unde-s doar români nu ştiu care cum să se mânânce-ntre ei, şi îmi pare foarte rău de acest lucru. Din păcate nu ne înţelegem aşa de bine ca în locurtile unde-s mai multe naţionalităţi. Saşii sunt mult mai civilizaţi ca noi, noi ne dăm mândri una două, dacă ştim ceva avem impresia că ştim lumea întreagă.
Rep.: Care este bogăţia cea mai de preţ la un om?
R.M.: Eu nu mă consider o ştiutoare, sunt foarte modestă. O pregătire mai mare la o femeie care ţese la războiul de ţesut şi ştie o carte de rugăciuni, nu există. Atunci înseamnă că tot nu poate fi aşa de înapoiată ca unii care au învăţat, cu facultate şi care nu mai ştiu să zică un “Doamne ajută” sau un “Bună ziua.” Mai de mult la noi în sat, în loc de “Bună ziua” se zicea “Deie Dumnezeu bine”, adică să ai noroc, dar acum e la modă „ciao” şi alte expresii care de care mai moderne.