Mărturie: Noaptea mea de abuz cu Jandarmeria şi Poliţia Română

22 ianuarie 2012

Duminică, 15 ianuarie, mă aflam cu un amic pe Bulevardul Magheru în jurul orei 23:00. După un ceai în oraş, am decis să vedem cu ochii noştri ce se întâmplă în centru. La sfârşitul serii, am regretat această decizie.
După ce am văzut destul din proteste, am decis că nu mai doream să avem nimic de-a face cu manifestările şi că era momentul să ne ducem acasă. Pentru a evita mulţimea şi acţiunea de la Universitate, am luat-o pe Victoriei în intenţia de a prinde un taxi la o intersecţie. Între timp ne-am şi oprit la un supermarket non-stop, unde am luat mâncare (pentru acasă, în general pâine şi altele pentru sandwichuri).

La colţul cu Capsa, un grup de jandarmi ne-au oprit din drum şi ne-au rugat să aşteptăm lângă cofetărie, pe Academiei. I-am întrebat de ce fac asta: răspunsul a fost că ne reţin un pic după care ne vor da drumul. Pe moment nu ni s-a părut atât de ieşit din comun, dar pentru a nu agrava faptele am decis să fim totuşi răbdători şi să terminăm cât mai repede cu această treabă.În total, ne-au reţinut vreo 30-40minute. În tot acest timp, opreau pe oricine trecea pe Academiei sau Victoriei, indiferent de vârstă. Dacă se întâmplă să fie un grup cu o fată, acesteia îi dădeau drumul. Până spre ora 24:00 strânseseră un grup destul de mare de oameni (eu apreciez în jur de 30). În tot acest răstimp, ne-a percheziţionat, ne-au întrebat ce cauta pe stradă, ne-au cercetat mâinile (presupun că pentru urme că făcusem parte din violente). Grupul a ajuns să fie compus din persoane destul de diverse: un tip a fost oprit în timp ce mergea pe stradă, mâncând o saorma. Altul tocmai coborâse din taxi pentru că locuia în blocul de vizavi; un altul era cu prietena de mână pe stradă.Un domn mai în vârstă ieşise pe stradă din acelaşi motiv nefericit că şi noi: de a vedea cu ochii lui ce se întâmplă cu adevărat pe stradă. Nu am fost singurii care au continuat să întrebe care era motivul reţinerii, însă primeam acelaşi răspuns: „mai stăm un pic, după care vă dăm drumul”. Nu s-a întâmplat aşa.
Odată strâns acest grup considerabil, a apărut un camion blindat al Jandarmeriei şi un jandarm cu portavoce, care ne-a anunţat că toţi de acolo vom urca în acel camion şi ne vor duce la secţie să „lămurim lucrurile”. Din acel moment comportamentul jandarmilor s-a schimbat, pentru tot restul serii: au devenit agresivi, abuzivi şi violenţi. Evident că grupul a protestat verbal, şi prima persoană care a declarat că refuză să se urce în camion, cerând explicaţii suplimentare, a fost agresata imediat de 3 jandarmi care l-au forţat să intre în camion. Protestele suplimentare ale grupului au fost primite cu ameninţări, jigniri şi ironie. După ce a durat 20 minute să ne bage în camion, şi încă pe atâta să pornească de pe loc (o persoană din grup se afla într-o stare de rău şi părea să sufere de claustrofobie, având un atac în camionul înghesuit şi umplut la refuz, însă jandarmii l-au tratat cu dispreţ şi ameninţări că dacă nu se va calma, va fi bătut, iar dacă vomită în camion, îl va curăţa singur pe tot).Pe tot drumul lung cu camionul, jandarmii au refuzat să ne spună destinaţia reală. Răspundeau ca ba secţia 4, ba secţia 3, ba secţia 22. I-am dacă într-adevăr aceasta este destinaţia de fiecare dată când a fost sugerată alta secţie, iar jandarmul care a vorbit cu mine răspundea ironic cu replici de genul: „dacă ai auzit tu că e secţia X, atunci acolo mergem”, sau „am auzit că nu mai sunt locuri în secţiile din Bucureşti, aşa că mergem în Ploieşti”. Unii din grup au încercat să filmeze şi să vorbească la telefon cu rude/avocaţi, însă la scurt timp ni s-a interzis categoric să mai încercăm aşa ceva.Într-un final, în jurul orei 01:30 (cred eu), am ajuns la secţia 25 din sectorul 6. Aproximez oră pentru că ni s-a ordonat să închidem toate telefoanele mobile, iar dacă le deschideam vom rămâne fără ele. Ne-au percheziţionat la ieşirea din camion, căutând în ghiozdane, buzunare şi evident, punga cu salam şi pâine.
Ne-au dus la etajul secţiei, unde au luat 10 dintre noi şi i-au dus la alta secţie. Pe noi ne-au băgat într-o cameră pentru a ne face proces verbal. S-au decis să ne împartă în grupuri de câte 10, aşa că toţi cei care erau în plus faţă de acest număr (inclusiv eu) am fost escortaţi afară. Ieşind ultimul pe uşă, un poliţist m-a îndemnat mai agresiv să fac stânga la uşă, moment în care m-am intersectat cu alt poliţist care ieşea pe uşă, unul cu casca şi cagula ridicată de pe faţă (părea să fie un comandant, pentru că înainte de a ne băga în cameră, discuta la radio câţi dintre noi să ia la alta secţie. Precizez că vorbea despre noi folosind termeni ca: „am la secţie 20 de bucăţi, câte să aduc la cealalalta”). Acesta, care tocmai ieşea pe uşă, fără să zică nimic, mi-a aplicat câteva lovituri în faţă fără motiv. Bulversat, m-am uitat la el şi la ceilalţi poliţişti de pe hol şi-am întrebat „de ce mă loveşti omule”. Într-un mod complice, poliţiştii de pe hol s-au uitat urât la mine şi-au zis „De ce înjuri mă? L-ai înjurat. Dacă mai înjuri, asta păţeşti”. Privirile aruncate între ei m-au făcut să realizez că tocmai deveniseră complici la acest incident, fabircand povestea cu înjuratul cu seninătate. Privirea politstului care mi-a zis că m-au văzut toţi înjurând m-a marcat pentru tot restul serii: pentru ei eram un grup de gunoaie, şi erau perfect mulţumiţi să creeze motive imaginare pentru a scuză orice act împotriva noastră.
Cred că e de prisos să menţionez că nu am înjurat, nu am fost violent sau nu m-am opus într-un mod dificil poliţiştilor: eram într-o stare mai degrabă epuizată decât combativa. Voiam ca totul să se termine odată, şi într-adevăr părea că nu se sfârşeşte. Am încercat să vorbesc cu ceilalţi din grup, şi cu poliţiştii de pe hol. În principal, încercam să aflu ce am dreptul să fac, ce am dreptul să refuz etc. Unul din poliţişti ne-a spus foarte clar că avem doar două opţiuni: să semnăm procesul verbal pe care ni-l vor face tuturor, sau să refuzăm semnătura, caz în care ni-l vor trimite oricum prin poştă. Aceste 2 opţiuni erau, edivent, irelevante. Oricum, am aflat cu oarece şoc şi indignare că vom fi cu toţii amendaţi pentru „deranjarea liniştii publice”.În jurul orei 02-02:30, am intrat să mi se facă proces verbal. Amicul, care fusese înaintea mea, a apucat să îmi zică că pot menţiona la sfârşitul procesului verbal că acuzaţia este „neteminica şi nelegala”, înainte să fie dus la parter pentru amprentare şi fotografiere (!).
Procesul verbal a fost o glumă. În afară de buletin, poliţistul nu mi-a cerut nimic altceva, şi a copiat dintr-un alt proces verbal folosit ca exemplu restul textului. Procesul verbal declara că am fost prins în flagrant în timp ce tulburam iniştea publică a locuitorilor din zonă prin strigăte şi forme (!), iar procesul verbal susţine că am fost ridicat de la fântâna de la Universitate (!). Aceasta era o minciună pe care mi-a fost refuzat s-o contest: înainte să pot cere menţionarea nelegalităţii amenzii, poliţistul a trecut la menţiuni nu am obiecţii. Menţionez că în tot timpul petrecut la secţie, poliţiştii nu ne-au informat cu privire la drepturile noastre, nu ne-au zis ce putem refuza şi ce nu, etc. Procesul verbal putea fi la fel de bine completat şi în absenţa mea, eu fiind chemat practic doar să-l semnez. Nu cunoşteam dacă am dreptul să refuz procesul verbal, dacă pot cere să schimbe ce au scris ei în el, etc. După aceste lucruri, am fost escortat la parter pentru amprentare şi fotografiere. Menţionez că ulterior, după 2 zile, am aflat că acest lucru a fost ilegal: fiind deja legitimaţi cu buletinele, nu aveau dreptul de a ne fotografia şi a ne lua amprentele – nu ni s-a comunicat acest lucru. Odată amprentaţi şi fotografiaţi, ne-au dat drumul. Era ora 03:30 AM când mi-am deschis telefonul într-un final.Am încercat să vorbesc cu poliţiştii de la secţie, în încercarea naivă de a-mi apăra nevinovăţia. Am susţinut de fiecare dată adevărul: că am fost oprit pe stradă fără motiv, acuzat de o minciună, că nu am participat la protest, că mă duceam acasă nu către centru să particip la violente, că nu am ce cauta acolo, că ceea ce se întâmplă este bătaie de joc. Am făcut-o într-o manieră calmă, neviolenta, nu am ridicat vocea, nu am fost ironic sau sarcastic. Dacă nu râdeau de mine fără să-mi răspundă, îmi spuneau toţi cam acelaşi lucru: „da, da, sigur, cum să nu, toată lumea e nevinovată” şi „s-a ales praful de revoluţia voastră, ba”.
Am convingerea că ceea ce s-a întâmplat a fost un abuz ruşinos. Îmi susţin cu ferminate nevinovăţia şi acuz Poliţia şi Jandarmeria de abuz în serviciu. Am fost nedreptăţit, am fost acuzat de minciuni, bătut, reţinut fără motiv, mi-au fost ascunse drepturile şi opţiunile legale: colac peste pupăză, m-am ales cu 200 lei amendă.Voi merge să contest la Judecătorie aceasta amendă, fiind singura cale legală de a contesta evenimentele din acea seară. Nu ştiu ce se va întâmpla acolo, care sunt şansele mele, cât va dura sau cât mă va costa. Dat fiind sistemul juridic din România, nu pot decât să sper la o rezolvare favorabilă şi în timp util. Însă probabil voi ajunge să fac demersuri care vor dura ani de zile, vor costa mult mai mult decât valoarea amenzii şi într-un final nu vor remedia daunele morale.
Potrivit art. 35 din Legea jandarmeriei (Legea nr. 550/2004), jandarmii nu au dreptul să conducă administrativ la secţia de poliţie sau la unitatea de jandarmi persoane despre care nu pot dovedi că au săvârşit fapte contrare legii prin care au provocat dezordine/tulburări şi necesită imobilizare. Cu alte cuvinte, jandarmii nu au dreptul să încarce manifestanţii în dube şi să-i transporte la diferite secţii de poliţie, urmând că abia acolo să facă trierea persoanelor care au fost sau care nu au fost violente, care au comis sau nu fapte contrare legii. Nu pot fi conduşi decât cei despre care jandarmeria are dovezi, în momentul ridicării, că se încadrează în condiţiile menţionate mai sus, prevăzute de lege, pentru conducere. În caz contrar, conducerea persoanei la secţia de poliţie/unitatea de jandarmi constituie infracţiunea de lipsire de libertate a persoanei în mod ilegal. De asemenea, împiedicarea unei persoane de a se deplasa cu trenul său alt mijloc de transport acolo unde doreşte, fără o justificare legală a acestei împiedicări, constituie tot infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.