Pricesnele readuse la viață de grupul vocal „Astea-s ibăştencele” Comune
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 403 Vizualizări

Pricesnele readuse la viață de grupul vocal „Astea-s ibăştencele”

În vara anului 2016 își făcea apariția în peisajul cultural al Văii Gurghiului, Grupul vocal „Astea-s ibăștencele”, grup menit să readucă în atenție tradițiile vechi de când lumea existente la Ibănești pe Valea Gurghiului.

”La iniţiativa doamnei Elenei Matei ne-am întâlnit în data de 13 iunie 2016 la Biblioteca Comunală Ibăneşti 16 femei pentru a pune bazele unui grup vocal. Am stabilit ca primul cântec pe care-l vom învăţa să fie o priceasnă deoarece era săptămâna dinaintea Rusaliilor şi să plecăm la drum cu primul cântec închinat lui Dumnezeu. Am avut misiunea de a alege o priceasnă. Nefiind toate femei foarte bisericoase, misiunea a fost destul de grea deoarece ştiam că femeile din corul bisericii interpretează la slujbă cântări închinate sărbătorii din acea zi. Am ales o priceasnă care poate fi cântată în orice sărbătoare și am cântat-o la slujbă. Pe parcurs am compus texte pentru cântece populare prin care dorim să scoatem în evidență oamenii, portul și tradițiile comunei noastre.”, afirmă Nicoleta Man, responsabilul Bibliotecii Comunale Ibănești, membru în cadrul grupului „Astea-s ibăştencele”.

Repertoriu bogat, spectacole pe măsură

Pe zi ce trece repertoriul grupului s-a îmbogățit, astfel că în prezent grupul deține în repertoriu colaje de pricesne, cântece populare, obiceiul Claca la secerat, Mini- șezătoare, un colaj satiric (zicători cântate) și un colaj de colinde tradiționale. La așa repertoroiu, nici prezențele grupului nu sunt de neglijat, Baladele verii – Lăpușna (11 august 2016), Festivalul Văii Gurghiului (27 – 28 august 2016), -„Au strâns toamnă după toamnă” – sărbătoare dedicată persoanelor vârstnice din comuna Ibănești (octombrie 2016), Parada portului popular– Ziua națională a României (1 decembrie 2016), Festivalul naţional de muzică, tradiţii, obiceiuri şi meşteşuguri populare ”Leru-i ler…”Braşov, (9 -11 decembrie 2016), concert de colinde – spectacol Căminul cultural din Ibănești Sat. (26 decembrie 2016) și Hai să-ntindem hora mare la Ibănești sat (24 ianuarie 2017). În prezent din grup fac parte învățătoarea Camelia Lucia Alexandru, Dorina Teodora Farcaș– director cămin cultural Ibănești, Elena Gliga, Maria Gliga, Rebeca Gliga, Nicoleta Lenuța Man – bibliotecar, Adriana Matei, Daniela Gabriela Matei, Elena Matei, Ioana Matei, Maria Matei, Camelia Florina Todoran, Floarea Nicoleta Todoran, Anișoara Trufașu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE