Visul unei zi de iarna

Vazand cozile interminabile de trista amintire pe la chioscurile de bilete de transport in comun am crezut ca biroul mobil va rezolva problema. Dar n-a fost sa fie, pentru ca acel autobus “ghiseu” a avut proasta inspiratie de a se opri taman in statia de autobus, or cei fara legitimatie nu indrazneau sa se apropie de el…Tineri si varstnici continuau sa serpuiasca pe la gemuletul chioscului de bilete, situat ceva mai sus in apropierea cladirii Tarom. Iar in autobusul ghiseu cu biletelul pe parbriz, se plictisea duduia in lipsa de clienti.  Paote de aici mi-a venit ideea trasnita, desigur, cum am putea face sa scapam de vesnica reinnoire a abonamentelor. Caci pensionarul de anul trecut va fi si la anul tot pensionar, iar elevul, studentul cel putin patru ani, tot elev va ramane. La ce bun atata risipa de timp, energie, forta de munca, hartie si mai stiu eu ce. Cineva ar trebui sa gaseasca o solutie! Poate 2% din impozit?
In plina criza economica sub sabia somajului, e o idee nebuneasca. Dar calatorind comod intre doua statii de autobus, poate din cauza caldurii, am vazut cu ochii mintii un autobus in care lumea urca si coboara fara legitimatie de calatorie, soferul nu pierde vremea cu vanzarea biletelor, distratii nu se scotocesc prin buzunare minute in sir cautand banutii, calatorii nu fac slalom printre scaune incercand sa procure biletul de la taxatoare sau de la sofer, de fiecare data de altundeva decat au intuit, desigur, calatoria nu e tulburata de invazia controlorilor, nimeni nu e dat jos ca a fost prins fara bilet, se circula fluent, respectand programul, iar  microbuzele nu se baga in fata autobuselor ce vin si pleaca intr-o veselie trecand cu eleganta lor galbena…Scuzati. Trebuie sa cobor. Pe data viitoare!