Vot cu urna mobilă pentru pacienţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 167 Vizualizări

Vot cu urna mobilă pentru pacienţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş

Pacienţii internaţi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş îşi vor putea exercita dreptul la vot pentru alegerile europarlamentare din data de 26 mai, prin intermediul urnei speciale (mobile).

Conform Hotărârii nr. 1/20 mai 2019 a Biroului Electoral Judeţean nr. 28 Mureş, transmisă Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş în data de 24 mai 2019, persoanele netransportabile, internate şi care doresc să voteze trebuie să completeze o cerere, care să cuprindă nume, prenume, cod numeric personal, domiciliul sau reşedinţa, seria şi numărul actului de identitate, care trebuie datată şi semnată olograf.

“Astfel, pe fiecare secţie se va întocmi un tabel cu cererile pacienţilor privind exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.

Potrivit aceleiaşi surse, tabelul centralizator al tuturor solicitărilor, împreună cu cererile depuse de persoanele internate, au fost transmise sâmbătă, 15 mai, prin intermediul unui delegat, Secţiei de votare nr. 30 din cadrul Liceului Tehnologic “Ion Vlasiu”, secţie la care este arondat Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.

(Redacţia)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE