Gest de colegialitate făcut de prof. dr. Theodora Benedek Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2583 Vizualizări

Gest de colegialitate făcut de prof. dr. Theodora Benedek

Prof. dr. Theodora Benedek, șefa Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș, a scris vineri, 10 aprilie, pe pagina sa de Facebook, că echipa pe care o conduce este la datorie și pe perioada stării de urgențe.

Totodată, prof. dr. Theodora Benedek a anunțat că și-a donat o parte din veniturile realizate în cadrul unor proiecte europene pentru a achiziționa echipamente medicale de protecție pentru echipa pe care o conduce.

”Să facem doar ceea ce trebuie, ce ne scrie în fișa postului sau în protocoale nu mai e destul… Toți cei care facem parte din sistemul medical îi cunoaștem limitele. Personal, am ales să mă implic mai mult și să critic mai puțin. Am ales să ofer, în loc să cer. În săptămâna de izolare petrecută acasă, am lucrat la evaluarea unor proiecte de cercetare finanțate de Comisia Europeană, iar remunerația pentru această activitate am convertit-o în achiziția de echipamente medicale de protecție, pe care le-am cumpărat pentru colectivul Clinicii de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. Clinica de Cardiologie din Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș asigură tratamentul de specialitate pentru cel mai mare număr de urgențe cardiovasculare din regiune, iar profesionalismul echipei medicale de aici a făcut ca această clinică să aibă cea mai mică mortalitate din România, în tratamentul infarctului miocardic acut. Această echipă este și azi la datorie, continuând să asigure tratamentul tuturor urgențelor cardiovasculare în această perioadă critică. Prin acest gest îmi susțin colegii din spital și mă bucur că sunt mai bine protejați, ca să poată face cât mai mult bine pentru oameni”, a precizat prof. Theodora Benedek.

(Redacția)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE