IMPORTANT! Raed Arafat anunță posibile noi restricții! Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1210 Vizualizări

IMPORTANT! Raed Arafat anunță posibile noi restricții!

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, a declarat joi, 30 aprilie, într-o intervenție la postul de televiziune Antena 3, că începând cu data de 15 mai autoritățile vor încerca să înceapă, gradual, relaxarea interdicțiilor impuse prin ordonanțele militare.

În intervenția sa, dr. Raed Arafat a făcut un apel către populație, pentru a respecta, în următoarele două săptămâni, măsurile decise de autorități.

”Nu ştiu cum se comportă oamenii la ţară, tot auzim că acolo şi mai puţin se respectă regulile. Am trecut prin nişte sate în care oamenii aveau mască pe faţă. Adică, unii ascultă şi înţeleg situaţia, dar sunt unii care nu înţeleg. Ce spunem noi acum? Noi spunem următorul lucru: da, din 15 mai încercăm să începem relaxarea, gradual, cu adaptarea. În acest moment trebuie să respectăm regulile pe care le avem pentru ultimele două săptămâni şi sperăm să fie ultimele. Nu respectăm regulile, s-ar putea să ne trezim că nu sunt ultimele două săptămâni. S-ar putea să impună şi alte restricţii, dacă noi ne trezim cu un număr exploziv de cazuri şi terapiile intensive blocate şi cu bătrânii afectaţi”, a precizat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Totodată, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a arătat că autoritățile iau în calcul redeschiderea graduală a restaurantelor, a teatrelor și a cinematografelor, însă doar în condițiile în care răspândirea infecției cu noul coronavirus va fi ”sub control.”

”Dar deja nu mai avem răbdare pentru încă două săptămâni să rămânem fără anumite activităţi care poate unele dintre ele ne-ar duce înapoi total. Dacă începem socializarea înapoi, dacă începem şi insistăm că vrem să mergem la restaurante, vrem să deschidem restaurantele, vrem să facem asta, totul din 15 (data de 15 mai – n.r.), clar că s-ar putea să scape de sub control treaba. Nimeni nu zice că nu se vor deschide restaurantele, dar nimeni nu zice că se vor deschide din 15 mai. Nimeni nu zice că se vor redeschide cum au fost înainte, vor fi adaptări pentru fiecare lucru. Cinematografele, teatrele s-ar putea să nu se deschidă de la început, să se deschidă mai târziu, când vedem că răspândirea este totuşi sub control”, a punctat dr. Raed Arafat.

(Redacția)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE