Două deplasări, un eșec și un succes pentru Sirius Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 133 Vizualizări

Două deplasări, un eșec și un succes pentru Sirius

Formația feminină de baschet BC Sirius Mureșul Târgu Mureș a susținut în cadrul Ligii Naționale, la interval de trei zile, două partide în deplasare, încheiate cu o înfrângere și o victorie. Primul a fost un joc restanță din cadrul etapei a III-a, la una dintre candidatele la podium, FCC Baschet UAV Arad, lidera la zi. Cu un singur eșec în 11 partide, gazdele s-au impus cu 74-54 (19-20, 29-12, 17-9, 16-13). Mureșencele au început bine jocul, au dominat primul sfert, au condus cu 11-4 și 18-10, dar au intrat la prima pauză cu avantaj minim. La reluare au avut nevoie de peste 3 minute până la primul coș, în timp ce gazdele au reușit 10 puncte și au pus stăpânire pe joc. Cu 41-32 la pauza mare se mențineau șansele de a reveni, dar avantajul s-a păstrat în jurul a 10 puncte, arădencele reușind spre final desprinderea.

Pentru Sirius au înscris: Ruth Sherrill 14 puncte, Sara Solyom 11 (3×3), Denisa Griffin 9, Tanita Allen 8 (1×3), Cristina Badi 5 (1×3), Czimbalmos Timea 4, Ruxandra Chiș 3 (1×3).

Victorie la pas

După înfrângerea de la Arad mureșencele urmau să susțină un test important. În cadrul etapei a XI-a au avut confruntarea cu Universitatea Cluj Napoca, una dintre echipele aflate în prima jumătate a clasamentului, cu același bilanț, 5 victorii și 4 eșecuri. Fetele de la Sirius au dominat categoric jocul și s-au impus cu 61-34, câștigând toate cele patru sferturi: 16-12, 16-6, 15-6, 14-10. Relativ echilibrat a fost doar primul act, în care startul mai bun al gazdelor au dus scorul la 7-2. A urmat însă o serie de 13 puncte ale mureșencelor, după care au reușit desprinderea. Cu 47-24 la ultima pauză victoria era asigurată. Gazdele aveau nevoie de 24 de puncte, câte reușiseră în cele trei sferturi disputate, dar fără ca adversarele să mai puncteze! Acesta a fost și numărul punctelor înscrise, dar în total, cu încă 4 puncte adăugate la avantajul mureșencelor. Cu această victorie Sirius își consolidează locul 5 în clasament, cu 6 victorii și 4 înfrângeri, și posibilitatea de a mai urca o poziție, în urma trio-ului fruntaș, echipele din Arad, Satu Mare și Sfântu Gheorghe, toate cu câte un singur eșec. Marcatoarele din partida de pe Someș au fost: Denisa Griffin 18 (1×3), Ruth Sherrill 17 (1×3), Sara Solyom 12, Ruxandra Chiș (1), Tanita Allen (1), Viana Mircea (1) și Cristina Badi câte 3, Raluca Lipovan 2. Au mai jucat Czimbalmos Timea, Sorana Anca, Andreea Feiseș și Antonia Oancea.

Sirius mai susține în acest an un joc, pe teren propriu. Acesta va avea loc joi, 23 decembrie, ora 18.00, cu Agronomia București. Campionatul se va relua cu ultima etapă a turului, în 8 ianuarie, adversara mureșencelor fiind echipa din Sfântu Gheorghe, pe terenul covăsnencelor. (M.V.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE