Erdogan reproșează UE și NATO lipsa de acțiune Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 500 Vizualizări

Erdogan reproșează UE și NATO lipsa de acțiune

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, a cărui ţară este membră a NATO, le-a reproşat vineri Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene lipsa lor de „acţiune hotărâtă” în faţa invadării Ucrainei de către Rusia, relatează France Presse şi Reuters.

„NATO ar fi trebuit să ia măsuri mai decisive. Europei îi lipseşte hotărârea în modul de abordare. Tot ceea ce fac este să dea sfaturi şi păreri Ucrainei”, a insistat preşedintele turc într-o întâlnire cu presa, exprimându-şi încredere că reuniunea de vineri a NATO va duce la o abordare mai hotărâtă din partea Alianţei.

Aceasta „nu ar trebui să se transforme într-un val de condamnări. NATO ar trebui să facă un pas mai decisiv”, a spus Erdogan după rugăciunea musulmană de vineri la Istanbul.

„Aceste condamnări şi aceste sfaturi nu ar trebui să fie doar pentru spectacol”, a adăugat el.

„Cum a spus-o el (preşedintele ucrainean Volodimir) Zelenski, aceasta nu corespunde relaţiilor de prietenie şi de solidaritate”, a continuat Erdogan, care urmează să ia parte în cursul zilei la summitul NATO prin videoconferinţă.

Preşedintele turc a denunţat joi „o lovitură dură dată păcii şi stabilităţii regionale” după declanşarea ofensivei Rusiei împotriva Ucrainei, acuzând o intervenţie „inacceptabilă”.

(www.agerpres.ro)

Foto: www.antena3.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE