Târgu Mureș: Detalii despre mega-investiția Delgaz Grid de pe strada Gheorghe Doja Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 597 Vizualizări

Târgu Mureș: Detalii despre mega-investiția Delgaz Grid de pe strada Gheorghe Doja

Delgaz Grid derulează în această perioadă, pe strada Gheorghe Doja – DN 60, unul dintre cele mai importante proiecte de investiţii din cadrul companiei, pentru modernizarea sistemului de distribuţie a gazelor naturale din Târgu Mureş, cu o valoare de peste 24 milioane de lei (circa 5 milioane de euro), a anunțat joi, 23 iunie, Biroul de presă al companiei.

Potrivit sursei citate, proiectul presupune lucrări complexe de înlocuire a conductelor stradale de gaze naturale şi a 240 de branşamente, pe o lungime totală de peste 13 kilometri, pe traseul Promenada Mall – Mureş Mall, iar până în prezent au fost înlocuite conducte şi branşamente pe o lungime de aproximativ 2 kilometri.

”Investiţia are ca scop creșterea siguranței în alimentarea cu gaze naturale și îmbunătățirea serviciului de distribuție pentru mai mult de un sfert din populația municipiului și are durata de execuție 24 de luni, cu termen de finalizare anul 2023. Pentru a face posibilă realizarea acestui proiect, este necesară restricționarea circulaţiei rutiere în zona lucrărilor, pe o lungime cuprinsă între 50 şi 200 de metri, în funcţie de tronsonul la care se lucrează. Pentru a afecta cât mai puţin circulaţia, o mare parte a lucrărilor sunt executate pe timpul nopții. Lucrările mai dificile, care impun măsuri de siguranță suplimentară pentru echipe, respectiv sectoarele pe care e necesară limitarea impactului fonic pe timp de noapte vor fi executate ziua”, se menționează în comunicat.

Conform aceleiași surse, ”Delgaz Grid colaborează cu autorităţile locale şi depune toate eforturile pentru a reduce la minimum disconfortul generat de aceste lucrări de investiţii.”

Totodată, ”compania le cere scuze tuturor celor afectați de aceste lucrări și le mulțumește pentru înțelegerea și sprijinul acordat în vederea realizării acestui proiect important pentru municipiul Târgu Mureș.”

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE