Dezbatere pe tema reducerii greșelilor medicale la UMFST Târgu Mureș Sanatate
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 169 Vizualizări

Dezbatere pe tema reducerii greșelilor medicale la UMFST Târgu Mureș

Colegiul Medicilor din România și-a propus să pună pe agenda publică o serie de teme  importante atât din perspectiva medicilor și pacienților cât și a societății în ansamblu, teme strâns legate de calitatea actului medical și relația medic-pacient.  Prima dintre acestea se referă la greșelile medicale, de la modul în care este percepută, în  general, greșeala în sistemul medical românesc până la parcursul juridic pe care îl are la  dispoziție un pacient care a avut de suferit în urma unei greșeli medicale.  În cadrul dezbaterii publice desfășurate la București, în data de 2 noiembrie, la Academia Română, participanții au arătat că în sistemul medical românesc nu este încurajată învățarea din greșeli, așa cum se întâmplă în sistemele medicale performante și așa cum  recomandă și organismele internaționale iar greșeala medicală este identificată cu medicul,  nu cu sistemul și cauzele profunde care țin de sistem. “Este nevoie să ne uităm la sisteme  medicale performante și să învățăm de acolo cum putem să încurajăm raportarea voluntară  și analiza detaliată a incidentelor survenite într-un sistem nepunitiv, pornind de la înțelegerea  faptului că greșeala este inerentă practicii medicale, în sisteme medicale atât de complexe  cum sunt cele de astăzi”, a declarat Prof. Univ. Dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

Participanții au căzut de acord că, în cazul în care o greșeală medicală a cauzat suferință  sau un prejudiciu pacientului, acesta are un drept incontestabil de a primi, într-un timp  rezonabil, compensații financiare pentru repararea suferinței cauzate dar au constatat  limitele mecanismelor juridice actuale. Pentru a discuta soluții la problemele ridicate, cei interesați sunt invitați în data de 23 Noiembrie 2022, în  cadrul Universității de Medicină, Farmacie și Științe Tehnologice “George Emil Palade”  Târgu Mureș în Amfiteatrul Facultății de Farmacie în intervalul orar 13.00 – 15.00.  Evenimentul va reuni experți din domeniul medical, juridic alături de asociații de pacienți și  va fi moderat de dr. Vlad Mixich, expert în politici de sănătate.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE