VIDEO, FOTO: Spectacol de colinde și tradiții de iarnă la Deda Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 280 Vizualizări

VIDEO, FOTO: Spectacol de colinde și tradiții de iarnă la Deda

Primăria Comunei Deda alături de Asociația Culturală pe Mureș și pe Târnavă și Asociația Straja Cetății Mureșene a organizat duminică, 18 decembrie, la sala de spectacole a Căminului Cultural din Deda, un spectacol de colinde și obiceiuri de iarnă.

În startul spectacolului, binecuvântarea creștină a fost adusă de părintele Sergiu Andone, de la Parohia Bistra Mureșului, nu înainte ca primarul comunei Deda, Lucreția Cadar, să adreseze un gând de bun venit celor prezenți.

„Sunt deosebit de onorată să avem parte de oaspeți minunați care au venit să ne colinde aici la Căminul Cultural din Deda. Cum de altfel o facem la fiecare eveniment important din comuna Deda, și la acest spectacol de colinde și obiceiuri de iarnă dorim să promovăm tradițiile, portul nostru popular, să ducem mai departe tot ce este frumos și românesc. Ne-am întâlnit astăzi pentru că suntem în postul Crăciunului, așteptăm Nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos, o sărbătoare a bucuriei, o sărbătoare care este cea mai frumoasă din cursul unui an. Cu colindători la casele noastre, cu bucate alese pe masă, cu cei dragi alături de noi, cu toții suntem români și simțim românește. Iată de ce am ținut ca astăzi să avem un spectacol de colinde la Deda, în Sala de Spectacole a Căminului Cultural din Deda pentru aduce tot ceea ce este frumos și tradițional mai departe. Vă doresc să aveți sărbători fericite, Crăciun Fericit, An Nou cu bine și sănătate”, a spus Lucreția Cadar, primarul comunei Deda.

Raze de lumină, raze de tradiții

Programul artistic a fost deschis de Grupul de colindători ”Raze de lumina” format în jurul Asociației Culturale ”La poale de Călimani” avându-i în componență pe soliștii Andreea Petruț, Dalia Fendrihan, Petru Covrig și Alexandra Mureșan, venită tocmai de la Toplița.

,,La mulți ani gazdă aleasă/ Deschide ușa la casă/ Să-ți urez un an mai bun/ La mulți ani Sfântul Crăciun”. Cu aceste cuvinte am pășit pe scena Casei de Cultură din Deda, noi Grupul ”Raze de lumina” format din Petru Covrig, Dalia Fendrihan și Andreea Petruț care a adus frumosul colind publicului din Deda. Asociația Culturală ,,La poale de Călimani” promovează valorile cultural-artistice a obiceiurilor și datinilor locale și zonale. Din drag pentru cântecul popular românesc și păstrarea obiceiurilor și traditiilor, asociația a încercat să găsească tineri talentați și din alte zone ale Văii Mureșului Superior. Momentul a fost emoționant pentru că acești colindători s-au cunoscut doar cu câteva zile în urmă și au legat rapid o frumoasa prietenie, iar astăzi au bătut cu bucurie la poarta gazdelor din Deda pentru a aduce colindul ,,Bună seara gazdă aleasă” și ”Colindăm, Colindăm iarna”. Să nu o uităm pe Alexandra Mureșan din Toplița care a interpretat un colind vechi numit ,,La poarta la Ștefan Vodă”, un glas frumos care a ajuns la sufletele celor dragi. Fie ca sărbătoarea Sfântă a Crăciunului să vă umple casa de dragoste, lumină, fericire și liniște sufletească!”, a declarat Andreea Petruț, reprezentatul Asociației Culturale ”La poale de Călimani”.

A urmat Corul Carisma al Bisericii Ortodoxe din Bistra Mureșului să încânte publicul cu câteva colinde, rodul muncii prof. arhidiacon Cornel Pop, Silvia Andone și al cântărețului bisericesc Florin Dohotari fiind aplaudat la scenă deschisă de cei prezenți. Grupul de colindători din comuna Deda unde o regăsim pe Andreea Petruț, fiică adoptată a comunei Deda, ea fiind atât membră a Ansamblului ”Cununa Călimanilor” cât și educatoare la Grădinița din Deda, s-a numărat printre protagoniștii serii de colinde de la Deda.

„Colindătorii din Deda, cu multă emoție și dăruire au adus publicului bucurie și multă emoție grație colindelor ”Deschide ușa creștine” și ”Ieși afară gazdă mare”, a spus Andreea Petruț.

A urmat recitalurile susținute de soliștii Dorin Bumbu, Eusebiu Pașcanu, ultimii pe lista colindătorilor fiind Mihaela și Ciprian Istrate.

Tradiții din Bucovina

Finalul spectacolului s-a mutat în curtea Liceului Tehnologic ”Vasile Netea” din Deda, locul unde tradițiile specifice plaiurilor bucovinene au prin viață grație Ansamblului din Boroaia, județul Suceava coordonat de Călin Brăteanu, directorul Centrului pentru Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Suceava. Format din 40 de persoane, Ansamblul din Boroaia a oferit publicului prezentat un adevărat spectacol despre colindele străbune specifice Bucovinei.

Publicul prezent a putut savura măștile care reprezintă simboluri întâlnite în ritualuri şi credinţe populare, respectiv ”Jocul căluţilor”, simbol de protecţie asupra gospodăriei pe care ceata o vizitează, ”Jocul caprei”, simbol al belşugului, ”Jocul ursului,” simbol al regenerării timpului și nu în ultimul rând ”Jocul babei şi al moşului”.

La final, gazdele în frunte cu primarul comunei Deda, Lucreția Cadar, au mulțumit colindătorilor, precum și oaspeților din Suceava pentru minunata punere în scenă a frumoaselor tradiții specifice Crăciunului și Anului Nou.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE