- redactia
- 0 comentarii
- 241 Vizualizări
Expoziţie de artă digitală în Cetatea Târgu-Mureş
6 mai 2023„Untold Words Behind The Mask” este o expoziţie de artă digitală dedicată efectelor post-pandemice din plan social care va putea fi vizitată în Turnul Porţii din Cetatea Târgu-Mureş cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor 2023 ce va avea loc sâmbătă 13 mai.
„În luna mai, readucem în Turnul Porții una dintre cele mai îndrăgite expoziții din ultimul an: „Untold Words Behind The Mask” – după un concept de Cezar Sigmirean. Expoziție interactivă de artă digitală, dedicată efectelor post-pandemice din plan social. Anul trecut de Noaptea Muzeelor începeam povestea asta creativă Incubator 13 așa cum o știm acum – în Turnul Porții. Și a fost una dintre cele mai speciale seri petrecute împreună cu voi.
Anul acesta vrem să petrecem o seară cel puțin la fel de specială. În care să ne mai oprim și să fim atenți la noi, la cum a fost, la ce-am mai spune. Expoziția va putea fi vizitată pe durata întregii seri (până la miezul nopții) și mai poate fi revăzută la noi pe 20 mai, începând cu ora 14:00”, se arată într-un anunţ al celor de la Incubator 13.
Redacţia
- Etichete:
- targu mures
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu