Popeasca reloaded

Din când în când astrologii au dreptate. Mie îmi tot scrie în horoscop că viaţa mea se va schimba radical şi, se pare că asta se şi întâmplă. Luni seara sună telefonul şi pe cine credeţi că aud, de parcă era în bucătărie? Pe Popeasca. Îmi zice „ce faci fato?"(ea-i vinitură din Oltenia) şi nici nu apuc să-i explic cum era să-i omor bărbatul că-mi dă vestea care mă euforizează. „Fată, pregăteşte-te că vin acasă", îmi zice. Şi mă gândesc ce mare pregăteală aş putea face pentru Popeasca, dar îmi zice că duminică aterizează şi mă aşteaptă la Bucureşti pentru câteva zile de shopping în capitală. „Auzi Ioneasco, poţi să-i scuteşti pe cei de la ziar să te plătească, vin eu cu bani. Şi vin cu Coco", zice ea pe viteza „repede înainte". Auzi Popeasco, who the fuck is Coco? întreb eu, parafrazând un celebru hit. Ştiţi de ce mă a0puc să mai zic câte un cuvânt sau expresie în engleză? Nu că aş cunoaşte prea bine limba lui Shakespeare, dar e la modă. Nu-i vedeţi pe ăştia cum se maimuţăresc la televizor; se scarpină în cap, zic ce zic româneşte şi la un moment dat bagă un „target", „trend", precizând „cum zic englezii", să nu ne im ginăm cumva că a preluat cuvântul din limba rusă. Şi lumea zice că-s intelige nţi aşa că, de ce să nu par şi eu inteligentă. A, ziceţi că expresia mea e trivială? nu are importanţă, dă bine. Revin la Popeasca şi o somez să-mi spună who is Coco, că bănuiesc că nu-i vorba de premier. Şi că, mai ales, nu a ajuns chiar Popeasca să-i spună pe numele de alint de aşternut. „Fă, Ioneasco, e vorba de investitorul strategic cu care vin", îmi strigă Popeasca, mai să audă şi Attila de la 3. „E negru tare?" întreb eu în şoaptă să nu audă soţii noştri. „Suficient, dar ce ai dragă, ai devenit rasistă? Adică, suporţi tu 42 de familii de unguri de zeci de ani şi cu ăsta ce ai că-i negru?", se revoltă ea. Încerc să o potolesc, îi spun că-i numai o întrebare nevinovată, că eram doar curioasă, dacă din tot Congo ălă nu a putut găsi un alb. „Ioneasco, să nu dea dracu' să mă faci de râs. Du-te la psiholog, încearcă să-ţi stăpâneşti pornirile tale rasiste, studiază până ne vedem. Să îl priveşti frumos, să nu mergi la doi metri în urma lui şi în restaurant să te prefaci că nu eşti cu noi la masă. Eu îţi ofer şansa de a fi o femeie emancipată", mă ameninţă ea înainte să apuc să spun că nu am nimic cu negrii. Dimpotrivă, ca toate femeile, am avut şi eu fantezii cu negri. Multe, printre care bănuiesc că şi Popeasca, şi-au satisfăcut aceste fantezii, eu nu. Nu încă.
Îi mai zic că apropo de banii de la ziar să-şi ia adio. Cică mansarda mi-a transmis că, să zic mersi că am unde să-mi etalez talentele. Nu comentez că poate mă pun să aduc bani de acasă. Nu ştiu ce mă fac dacă se întoarce Popeasca. Sigur îşi ia rubrica înapoi, tocmai când începuse să-mi placă. Să încerc oare să-i bag ceva strâmbe pe la şefi? Mai bine, nu. La urma urmei ea e prietena mea de o viaţă, iar o prietenie face mai mult decât celebritatea. Încerc să-i fac şi eu o bucurie şi să-i spun de Năstase. „Năstase? E istorie, dragă", îmi răspunde Popeasca fără interes.
Vă daţi seama, merg la shopping la Bucureşti! Am nişte emoţii grozave. Ştiam eu că Popeasca asta se descurcă chiar şi în Congo. Mai bine câştiga Năstase şi plecam şi eu.

Ioneasca, de la doi.