Sfântul Vasile cel Mare, dascăl al monahismului

1 ianuarie 2014

Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 1 ianuarie şi pe 30 ianuarie alături de Sfinţii Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. S-a născut în anul 330, în Capadocia, într-o familie numeroasă. A avut patru surori şi patru fraţi. Cinci din cei nouă au devenit sfinţi în calendarul Bisericii Ortodoxe, alături de părinţii lor, Vasilie, Emilia şi Macrina cea Bătrână, bunica Sfântului Vasile. Doi dintre fraţii săi au ajuns episcopi: Grigorie de Nyssa şi Petru II de Sebaste, iar sora sa, Sfânta Macrina cea Tânără, a ajuns un model de viaţă ascetică.

Temelia educaţiei sale este pusă de tatăl sau, Vasile, profesor de retorică la Neocezareea în Pont, fiu al Sfintei Macrina cea Bătrână şi elev al Sfântului Grigorie Făcătorul de Minuni. A studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol şi Atena, însuşindu-şi tot ceea ce era mai bun din cultura păgână. În anul 356 revine în ţară şi devine profesor de retorică.

Dascal al monahismului

Părăseşte cariera de profesor şi întră în monahism. Prima formă de monahism pe care Sfântul Vasile a studiat-o a fost cea urmată de ucenicii episcopului Eustatiu de Sevasta, însă nu s-a regăsit în monahismul predicat de acesta.
Călătoreşte pentru cunoaşterea monahismului în Siria, Palestina, Egipt şi Mesopotamia. Planul de organizare a vieţii monahale l-a alcătuit după anii petrecuţi alături de ucenicii Sfântului Pahomie cel Mare şi de anahoreţii care trăiau după regulile Sfântului Antonie cel Mare. Acest plan a fost pus în practică la Annesi, un vechi domeniu al familiei sale, din vecinătatea râului Iris. Viaţa ascetică de la Annesi se schimbă după venirea în acel loc a Sfântului Grigorie de Nazianz. Se construiesc noi chilii, iar munca este împletită cu studiul şi rugăciunea.

A scris „Regulile vieţii monahale” şi a pus bazele Filocaliei cu Sfântul Grigorie. Regulile monahale ale Sfântului Vasile au rămas în Biserica de Răsărit temelia organizării vieţii mănăstireşti. În Apus, ele au circulat în traducerea făcută de Rufin de Aquileia şi au fost cunoscute de Sfântul Cassian şi Sfântul Benedict, legiuitori monahali apuseni.
Deşi Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari organizatori ai monahismului, el nu a dispreţuit familia şi căsătoria, căci spune: „Dumnezeu, Care poartă grija de mântuire a noastră, a împărţit viaţa oamenilor în două feluri de vieţuire, adică în viaţa de căsătorie şi în cea de feciorie, aşa încât cel care nu poate să ducă lupta fecioriei să-şi ia femeie (soţie) legiuită, cunoscând că i se va cere făgăduinţa de înfrânare, sfinţenie şi asemănare cu sfinţii care au avut soţie şi au crescut fii”.

Dascăl al dreptei credinţe

Sfântul Vasile cel Mare a luptat împotriva pnevmatomahilor, a celor care negau dumnezeirea Sfântului Duh. A argumentat pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii că Duhul Sfânt este de o fiintţ cu Tatăl şi cu Fiul.
Până la Sfântul Vasile cel Mare, termenii ousia şi hypostasis erau socotiţi sinonimi, iar această abordare provoca neînţelegeri şi controverse. Sfântul Vasile cel Mare a insistat asupra individualizării termenilor: o singură usie şi trei ipostase (în Dumnezeu există o singura usie şi trei ipostasuri).

Practicant al milosteniei

Sfântul Vasile cel Mare a fost un practicant prin excelenţă a milosteniei. Dragostea sa faţă de semeni s-a concretizat mai ales în aşezământul filantropic, numit de credincioşi Vasiliada. Acest aşezământ a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunaţi cei înfometaţi şi abandonaţi, spre a fi hrăniţi. Potrivit cercetătorilor, fiecare boală îşi avea rezervată cladirea şi personalul necesar pentru îngrijire.
Sfântul Vasile cel Mare a trecut la cele veşnice pe 1 ianuarie 379.

Legătura Sfântului Vasile cel Mare cu România

În scrisoarea nr. 155, Sfântul Vasile cel Mare îi cere lui Junius Soranus, comandantul militar al Scythiei Minor, să-i trimită moaştele martirilor din aceste părţi. Acest guvernator îi trimite moaştele Sfântului Sava, martirizat de goţi la nord de Dunăre, în anul 372. Amintim că pe 10 octombrie 1777, patriarhul ecumenic Sofronie, împreună cu Sinodul de la Constantinopol, a hotărât să dăruiască Mitropolitului Ţării Româneşti titlul onorific de locţiitor al scaunului Cezareei Capadociei pentru ajutorul material oferit Patriarhiei Ecumenice aflată sub stăpânire otomană.

După ce Biserica Ortodoxă Româna a fost ridicată la rangul de Patriarhie, în anul 1925, acest titlu a început să fie purtat şi de către Patriarhul României, întrucât acesta este şi mitropolit al Ţării Româneşti.

Semnificaţia numelui Vasile

Numele Vasile, foarte răspândit în toata lumea creştină, provine din grecescul basileios, care la rândul lui stă în legătura cu basileos, „rege”, „împărat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius. La noi, astăzi e curentă forma Vasile, la vechiul Vasilie pare să fi renunţat chiar şi conservatoarea limba bisericească, cu prescurtarea populară Sile. Feminine ca Vasila sau Vasilca se întâlnesc astăzi destul de rar, fiindu-le preferat mai graţiosul Vasilica. Diminutivele mai frecvente sunt Vasilica şi Sica/Sica.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se oficiază în Biserica Ortodoxă de zece ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în joia şi sâmbăta din Săptămâna Patimilor, în ajunul Crăciunului şi Bobotezei şi, desigur, în sărbătoarea care îi este dedicată în ziua de 1 ianuarie.
„La mulţi ani” celor ce poartă numele Sfântului Vasile cel Mare!