Modalitatea simplă prin care ne menținem pielea frumoasă și sănătoasă Beauty
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 158 Vizualizări

Modalitatea simplă prin care ne menținem pielea frumoasă și sănătoasă

scrub naturalOrice femeie își dorește să aibă pielea fină, netedă și catifelată. Hidratarea corespunzătoare și mișcarea au un rol foarte important în menținerea sănătății pielii, însă pe lângă acestea specialiștii în frumusețe au mai descoperit o rețetă cel puțin delicioasă și foarte ușor de preparat. Este vorba despre un scrub ce conține scorțișoară, portocale și ciocolată.

Alina Dolha, co-fondatoarea Senia Soap, ne asigură că pielea va iubi acest scrub pentru că după aplicare ea va rămâne fină și eliberată de celulele moarte. Scrub-ul este recomandat în special în sezonul rece, când pielea este afectată de frigul de afară. Potrivit acesteia, pentru una, două utilizări este nevoie de următoarele ingrediente: 120 de grame de zahăr brun, 7-8 linguri de ulei de floarea soarelui presat la rece sau orice ulei pe care îl avem în casă; o jumătate de linguriță de scorțișoară pudră; două lingurițe de cacao pudră; două lingurițe de coajă rasă de portocale sau două picături de ulei esențial de portocale și o lingură de miere de albină.
„Anul acesta, mi-am propus să vă recomand câteva tutoriale video prin care poți învăța să îți faci acasă diverse preparate cosmetice pentru a fi frumoasă din interior spre exterior. Rețetele la care m-am gândit sunt simple, ușor de preparat și implică atât preparate pentru uz extern, cât și pentru uz intern. Pe lângă măști sau scrub-uri pentru corp vom încerca câteva smoothie-uri, sucuri sau salate, care prin compoziția lor de minerale și vitamine, ne ajută să ne menținem corpul sănatos. După cum bine știți, foarte multe probleme ale pielii au cauze interne. De exemplu, pielea uscată poate avea ca și cauză internă lipsa consumului de apă sau apariția coșurilor poate fi cauzată de consumul excesiv de lactate. Astfel, trebuie să începem să ne analizăm obiceiurile alimentare și să începem schimbarea din interior, abia apoi să ne îngrijim de ce punem pe piele. Frumusețea naturală înseamnă grijă din interior spre exterior”, a precizat Alina Dolha.

Mișcare și zâmbete
Pe lângă alimentație, e important să facem mișcare, susține Alina, care ne îndeamnă să ne alegem un sport, pe care să-l practicăm măcar trei luni, de cel puțin două ori pe săptămână, după care va deveni o prioritate. Și, cel mai important, să avem o gândire pozitivă, să zâmbim și să înlăturăm gândurile negative care ne dau târcoale. „Important e ca în cele trei luni să fii perseverent și să îți programezi ora de mișcare ca prioritate, lăsând de o parte alte planuri cotidiene. Apoi, să nu uităm să zâmbim și să ne cultivăm un stil de viață pozitiv, cred că acesta este cel mai important aspect. Dacă gândurile noastre sunt bune, rezultatele încep să se vadă în fiecare colț al vieții noastre”, a recomandat Alina Dolha.

Cum preparăm scrub-ul
„Într-un vas de stică/ceramică adaugă zahărul, scorțișoara și cacao pudră, amestecă bine. Adaugă uleiul de măsline și uleiul esențial de portocală/coaja rasă de portocală. Toarnă compoziția într-un borcănaș cu capac și folosește-l la baie/duș. Aplică compoziția pe tot corpul sub formă de masaj circular. Scrub-ul se recomandă a fi aplicat pe pielea uscată după baie sau duș. O baie sau un duș călduț ajută la deschiderea porilor și scrub-ul acționează în profunzime. Usucă pielea cu un prosop apoi aplică scrub-ul. La final, clătește din nou cu săpun natural sau gel de duș. Aceast scrub creează o peliculă alunecoasă pe suprafața căzii. A se folosi cu grijă. Clătiți bine vana sau cabina de duș după utilizare, pentru a evita alunecarea. Înainte de a aplica orice produs cosmetic pe piele este necesar sa faceți un test de sensibilitate. Aplică produsul în cauză pe antebraț, iar dacă nu apar semne de mâncărimi sau roșeată se poate folosi fără probleme. Datorită conținutului de scorțișoară, produsul nu este recomandat femeilor însărcinate”, a explicat Alina Dolha.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE