Noi cazuri de muncă la negru Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 230 Vizualizări

Noi cazuri de muncă la negru

La nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Mureș, în cursul lunii mai 2017, au fost efectuate 75  acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă. „Obiectivul principal al acțiunilor de control din cadrul Serviciului Control Relații de Muncă l-a reprezentat identificarea muncii nedeclarate. Cu ocazia acestor verificări au fost identificate 38 de persoane care lucrau fără forme legale și 39 de persoane care prestau muncă nedeclarată.

„S-au aplicat sancțiuni contravenționale pentru 47 agenți economici, din care 11 agenți economici au fost sancționați pentru muncă nedeclarată. Cu ocazia acestor verificări inspectorii au aplicat 58 de sancţiuni contravenţionale, din care 30 de avertismente şi 28 de amenzi în cuantum de 282.800 lei și s-au dispus 176 de măsuri obligatorii, pentru deficienţele constatate. Domeniile de activitate ale angajatorilor  în care s-au identificat persoane care prestau activitate fără forme legale sunt:transporturi, comerţ, construcţii, prestări servicii, confecţii”, a precizat jrs. Andrei Mureşan, inspector şef al ITM Mureş.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE