FOTO: Absolvire Școala Postliceală „Dimitrie Cantemir”. „Aveți tot ceea ce vă trebuie pentru a reuși, numai să vreți asta” Invatamant
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 2155 Vizualizări

FOTO: Absolvire Școala Postliceală „Dimitrie Cantemir”. „Aveți tot ceea ce vă trebuie pentru a reuși, numai să vreți asta”

Festivitatea de absolvire a elevilor Școlii Postliceale „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș a avut loc mirecuri, 21 iunie, de la ora 14.00, în Sala mare a Palatului Culturii. Alături de absolvenți, la eveniment, pe lângă conducerea instituției de învățământ, a profesori, părinți, frați, surori prieteni și colegi, au fost și inspectorul școlar general, Ioan Macarie – Inspectoratul Școlar Județean Mureș, și Claudiu Maior, consilierul personal al primarului Dorin Florea.

Medalii de merit din partea ISJ Mureș

Absolvenții specializărilor Asistent medical generalist și Asistent medical de farmacie au intrat în sală pe tradiționala „Gaudeamus igitur”.

„Nu am să vă doresc nici bucurii și nici averi, am să vă doresc să aveți parte de timp. Să vă bucurați de copii, de viață! Să aveți speranțe și mai presus de orice să duceți renumele acestei școli peste tot unde mergeți. În semn de admirație și de recunoștință pentru tot ce ați făcut pentru această unitate școlară, timp de 3 ani de zile, am să acord celor care au avut rezulate extraordinare câte o Medalie de merit”, a spus inspectorul școlar general.

„Chemarea tristă, dar și veselă a anilor pe care i-ați petrecut în această școală”

Diana Laura Cepoi, responsabil cu calitatea învățământului în cadrul Școlii Postileale „Dimitrie Cantemir”, le-a amintit absolvenților că vor mai trece pragul școlii, în mod „oficial”, când își vor da examenul de certificare a competențelor. „Peste ani sunt sigură că veți simți chemarea tristă, dar și veselă a anilor pe care i-ați petrecut în această școală”, a mai spus Diana Laura Cepoi. „Îngrijirea bolnavilopr este o profesie eternă și formarea continuă în domeniul sanitar este vitală. Când veți începe să profesați ca asistenți mediacli, veți fi făcut un mic pas în acest domeniu care presupune multă muncă, mult studiu și nu în ultimul rând mult suflet și multă inimă”, a adăugat Diana Laura Cepoi. Apoi, i-a invitat pe scenă pe cei 20 de elevi implicați în cadrul unui proiect Erasmus derulat la „Dimitrie Cantemir”.

Primul băiat șef de promoție

Au continuat discursurile, și, bineînțeles, au fost premiați cei mai buni elevi începând cu șefii de promoție ai celor două specializări. Înainte, cei prezenți în sală au fost rugați să țină un moment de reculegere pentru două foste eleve ale Școlii Postliceale „Dimitrie Cantemir”, care, din păcate, nu au mai ajuns să se bucure, împreună cu colegii de această zi.

Șeful de promoție la specializarea Asistent medical generalist este Liviu Sorin Pașcan, anunțat drept „primul băiat care este șef de promoție” la această specializare din cadrul Școlii Postliceale „Dimitrie Cantemir”.

Mulțumiri părinților și profesorilor

Liviu Pașcan a început prin a spune că și-a propus să evite să vorbească în fața unui pubșic larg. „Am tot evitat acest lucru pe parcursul școlii. Profesorii și colegii știu mai bine, dat iată-mă astăzi aici. (…) Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au îndrumat și mi-au fost alături pe parcursul acestei etape din viața mea – persoane ce mi-au modelat sufletul, caracterul și fără de care nu aș fi ajuns ceea ce sunt astăzi. În primul rând, părinților mei – mentorii principali (…), apoi profesorilor noștri pe care îi stimez și îi admir, le mulțumesc pentru că m-au ajutat să descopăr lucruri noi care să-mi folosească în activitatea ce urmează, pentru că au transformat relația rigidă elevi-profesori într-una de comunicare deschisă”, a spus șeful de promoție.

„Dragi colegi, să nu uităm de toate momentele plăcute pe care le-am petrecut împreună, care ne-au oferit o experiență de viață atât de necesară. Vreau să vă felicit pe fiecare în parte pentru rezultatele obținute și să vă spun că nu contează ceea ce faceți atâta timp cât sunteți buni. Aveți tot ceea ce vă trebuie pentru a reuși, numai să vreți asta”, le-a transmis Liviu Pașcan colegilor săi. În continuare a vorbit despre amintirile acumulate în cei trei ani de studiu.

Titlu de șefă de promoție a specializării Asistent medical de farmacie i-a fost acordat elevei Anca Cristina Mureșan, care le-a mulțumit la rândul ei profesorilor și colegilor, în cadrul unui discurs foarte scurt. Apoi, a chemat-o pe scenă pe diriginta clasei pentru a-I înmâna o diplomă de mulțumire din partea elevilor absolvenți. Festivitatea s-a încheiat cu schimbul de ștafetă, cheia înstituției de învățământ fiind predată următorilor absolvenți ai Școlii Postliceale „Dimitrie Cantemir”, moment urmat de rostirea Jurământului lui Hippocrate.

Galerie Foto: Absolvire Școala Postliceală „Dimitrie Cantemir”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE