FOTO: Tabăra de creație pentru elevi „Irsai Zsolt” din Sovata. Episodul 23 Invatamant
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 426 Vizualizări

FOTO: Tabăra de creație pentru elevi „Irsai Zsolt” din Sovata. Episodul 23

Cei mai buni elevi, din clasele a X-a și a XI-a, de la liceele de arte din Târgu Mureș, Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe au participat la începutul lunii iulie pentru o săptămână, în Sovata, la Tabăra de creație „Irsai Zsolt”, ajunsă anul acesta la ediția a 23-a. Din anul 2011, tabăra de creație poartă numele artistului plastic Irsai Zsolt, care a fost timp de mai mulți ani conducătorul taberei.

Elevii au avut posibilități variate de a lucra, „tema” acestora fiind să termine cel puțin o lucrare pe parcursul taberei de creație, având posibilitatea de a folosi mai multe tehnici, de la lucrări de pictură sau grafică până la tehnici mixte. Lucrările realizate de elevi au fost expuse la Universitatea de Arte din Târgu Mureș și vor putea fi admirate până la începutul lunii septembrie.

„A depins foarte mult de elevi ce au vrut să facă și de unde s-au inspirat. Le-am lăsat această libertate să se simtă bine și pentru a fi cât mai productivi”, mi-a spus conducătoarea taberei Csizmadia Imola, doctorand la UAT. „Profesorii aleg elevii și cei mai buni au șansa de a veni în această tabără ca un bonus pentru că au lucrat foarte bine și au avut rezultate bune”, a adăugat Csizmadia Imola.

Workshopuri și vizite la ateliere

În cadrul taberei elevii au avut posibilitatea de a participa la workshopuri susținute de cercetătoarea Veress Elza-Emőke și de artista plastică Andrea Căbuz. De asemenea, au vizitat atelierele artiștilor Kuti Dénes și Kuti Botond.

Veress Elza-Emőke le-a vorbit elevilor despre interferențele dintre reclame și artă și a pus în discuție „dacă reclamele își pot depăși statutul de artă aplicată și dacă pot fi catalogate drept exemple stăruitoare de aplicare a artei. Astfel, au fost puse analizate diferite cazuri care atestă interferențele dintre reclame și artă, unde nu numai cazul reclamelor care se bazează pe anumite opere de artă a căpătat importanță, dar și cele care constituie în sine o operă de artă”, a explicat coordonatoarea taberei.
Andrea Căbuz este artist plastic și cadru didactic la Universitatea Sapientia din Târgu Mureș. „Ne-a arătat tehnica pe care o folosește și ne-a arătat tot ce a lucrat și ce lucrează, fiind un artist activ”, a precizat Csizmadia Imola.

„Vizitele la atelierele artiștilor au fost o experiență foarte plăcută și bogată pentru elevi. Ne-au arătat tehnicile și atelierele, Kuti Dénes și Kuti Botond fiind doi artiști renumiți”, mi-a spus conducătoarea taberei, adăugând că vizitele au fost inedite pentru elevi.

În plus, pe lângă activitățile propuse de organizatorii elevii au avut posibilitatea de a cunoște elevi și profesori din alte orașe care studiază tot la licee de arte. Costurile pentru cazare și masă au fost suportate de către organizatori, de asemenea, aceștia le-au pus la dispoziție pânze și șevalete.

Tabăra de creație „Irsai Zsolt” este organizată de Uniunea Democrată a Tinerilor Maghari Mureș în parteneriat cu UAT și cu sprijinul Consiliului Județean Mureș, Fundației Communitas, Fondului Bethlen Gábor și Fondului Național pentru Cultură din Ungaria.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE