A fost o nouă tabără de vară Lucky Dragons Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 459 Vizualizări

A fost o nouă tabără de vară Lucky Dragons

Cea de-a patra ediţie a taberei de vară “Summer Camp Borzont – Fun for now, skills for life”, s-a desfășurat în perioada 14 – 18 august 2017, în organizarea clubului Lucky Dragons. Cei 30 de copii ai clubului Lucky Dragons, şi nu numai, s-au bucurat timp de cinci zile de antrenamente, exerciţii, jocuri interactive, programe de teatru şi au practicat baschet, dar şi fotbal, tenis şi rugby.

Programul copiilor a fost unul extrem de bine pus la punct, dimineaţa fiind dedicată pregătirii fizice, iar după-amiezile copiilor au fost alternate cu antrenamente, ateliere de creaţie, jocuri de cultură generală şi numeroase activităţi menite să le capteze atenţia pe deplin.

“Pentru al patrulea an consecutiv, am petrecut câteva zile minunate în tabară. Copiii au fost extrem de fericiţi iar noi, antrenorii, ne-am bucurat de vremea frumoasă şi de aerul curat alături de ei. Programul pe care l-am pregătit în acest an a fost unul complex, îmbinând activităţile sportive cu cele culturale şi de divertisment. Activitățile taberei au fost: ştafete, concursuri, pregătire fizică, meciuri unu contra unu, vânătoare de comori, pictură, sărituri cu sacii, trasul sforii şi petrecere cu dans. Ca de obicei, finalul taberei a fost încununat de un foc de tabară, în jurul căruia sportivii au spus poveşti şi bancuri. Aşteptăm cu nerăbdare noul sezon competiţional şi le mulţumim părinţilor pentru încrederea de a-şi lăsa copiii în grija noastră, de patru ani încoace. Pentru doritori, înscrierile la baschet vor începe în luna septembrie a acestui an şi, ca de obicei Lucky Dragons este pregătit să-și mărească familia, cu sportivi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani”, a declarat preşedintele clubului de baschet Lucky Dragons, Emil Şteţca.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE