Adevărat maraton la ediția 16 a Zilelor Sărmășene Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 776 Vizualizări

Adevărat maraton la ediția 16 a Zilelor Sărmășene

În ciuda temperaturii ridicate și a orei amiezii unei zile de vineri, zi lucrătoare, o asistență numeroasă a fost înregistrată la festivitatea de deschidere a celei de-a XVI-a ediții a Zilelor Sărmășene. La bustul lui Vasile Simoni, primul subprefect al Câmpiei Transivaniei, pe catarg a fost înălțat pe acordurile Imnului Național tricolorul sfințit mai întâi de un sobor de preoți. La festivitate au participat primarul orașului Sărmașu Ioan Mocean, împreună cu membrii Consiliului Local, senatorul Cristian Chirteș, inspectorul general a Inspectoratului Școlar Județean Mureș Ioan Macarie, alți invitați din localități învecinate.

„Putem spune că am fost binecuvântați pentru această ediție, deoarece ieri am avut o ploaie care ne-a mai răcorit, iar acum avem parte de o vreme frumoasă. După un an cu bune și mai puțin bune, fiecare merită aceste zile de destindere, de a ne rupe de activitatea de zi cu zi. Urez tuturor participanților distracție plăcută în aceste trei zile. În legătură cu programul, în cele 15 ediții am încercat să păstrăm și tradițiile, dar cu un program cât mai variat, diversificat și modificat an de an, cu programe diverse, artistice, culturale și sportive, încercând să oferim fiecărui participant ceva pe placul lui. Această ediție are și o semnificație aparte într-un an cu totul special. Este anul Centenarului și cu această ocazie orice manifestare trebuie să aibă o semnificație aparte, să transmită mesajul de unitate, dar nu unul mimat, ci demonstrat prin fapte. Numai prin unitate putem sfinți memoria celor care s-au jertfit pentru înfăptuirea României de azi, pe care noi am moștenit-o și avem obligația de a o păstra așa cum ne-au lăsat-o strămoșii. Uniți suntem mai puternici și acest lucru se vede cu fiecare realizare”, a fost o parte a discursului primarului Ioan Mocean din cadrul deschiderii festive a Zilelor Sărmășene.

 

Mesaje ale oaspeților, final cu momente solemne

Festivitatea de deschidere a continuat cu mesajele transmise de invitați. Primul care a transmis urările celor prezenți a fost senatorul Cristian Chirteș, urmat de inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Mureș Ioan Macarie. „Am răspuns de fiecare dată cu mare plăcere invitației la Zilele Sărmășene. Acum, în anul Centenarului, trebuie să amintim că și de pe aceste locuri au fost oameni care au dus mesajul voinței poporului în urmă cu o sută de ani la Alba Iulia. Aș completa cele spuse de către primarul orașului cu aceea că pe lângă unitate trebuie să învățăm și să trecem la normalitate, să avem școli frumoase, case și biserici frumoase, drumuri bune și alte lucruri, fără a le considera neaparat mari realizări. Țin totuși să-i felicit pe cei care și-au adus contribuția la toate realizările din ultima perioadă și, tuturor putere de muncă, să poată continua și finaliza ce și-au propus și distracție plăcută în asemenea ocazii”, a fost mesajul senatorului Cristian Chirteș. Un mesaj din partea celei mai mari comune din zona de câmpie a Transilvaniei a transmis și primarul comunei Râciu, Ioan Vasu. „Trebuie să fim mândri că tot ceea ce produce Câmpia Transilvaniei, tot ce recoltăm noi ajunge în port, în timp ce alții taie pădurile. Țin să urez sărmășenilor și tuturor românilor La mulți ani și vă anunț totodată că în acest an al Centenarului Asociația Comunelor Câmpiei Transilvaniei va lansa o monografie de peste 100 de pagini, care vor cuprinde aspecte din toate domeniile de activitate a locuitorlor din peste o sută de comune din această zonă, centrul Câmpiei Transilvaniei, comune din Mureș, Cluj și Bistrița”, a anunțat primarul comunei Râciu.

Ultimul discurs din cadrul festivității de deschidere l-a avut protopopul Ilie Bucur, care a oferit o adevărată lecție de istorie. Festivitatea a continuat cu depunerea de coroane. Au depus coroane Primăria și Consiliul Local Sărmașu, Biserica Ortodoxă Sărmașu, instituțiile din cadrul Ministerului de Interne, Liceul Teoretic „Samuil Micu”, filialele locale ale formațiunilor politice a PNL, UDMR, PSD și PMP.

După depunerile de coroane, primarul Ioan Mocean i-a premiat simbolic pe elevii cu rezultate deosebite, precum și dascălii care i-au pregătit pe aceștia. Festivitatea s-a încheiat cu prezentarea pe scurt a programului celor trei zile. Un program deosebit de bogat, în care s-a încercat ca fiecare paricipant să-și găsească ceva pe plac, un adevărat maraton pentru cei care ar fi încercat să cuprindă cât mai multe dintre activitățile aflate în program.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE