Share
Home / Cultură / Foto, Video: Medicina și Muzica și-au dat mâna la Reghin

Foto, Video: Medicina și Muzica și-au dat mâna la Reghin

Fundația Medicina și Muzica din București, Primăria Municipiului Reghin, Consiliul Județean Mureș,  cu sprijinul  Prințului Dimitrie Sturdza,  au organizat sâmbătă, 22 septembrie, la Casa Municipală de Cultură „Eugen Nicoară”, un concert simfonic de excepție  susținut de Orchestra Medicilor din București „Dr. Emil Nichifor”, dirijată de Iosif Ion Prunner.

Meritul prezenței Orchestrei Medicilor din București „Dr. Emil Nichifor” îi revine doamnei Steliana  Bălăcianu, reghineancă de origine, care a coagulat o serie de instituții și sponsori pentru a face posibilă prezența Orchestrei Medicilor din București „Dr. Emil Nichifor” la Reghin.

Dr. Mircea Penescu, sufletul Orchestrei Medicilor  „Dr. Emil Nichifor”

Prof. univ. dr. Mircea Penescu, concert- maestrul Orchestrei Medicilor din București.

Orchestra Medicilor a luat ființă la inițiativa reprezentanților Școlii Românești de Medicină. Printre cei care au alcătuit nucleul inițial al orchestrei s-au numarat Dr. Emil Nichifor, Dr. Emil Bittman, Dr. Alexandru Gheorghiu, Dr. Șerban Fotino, Dr. Dan Peretianu, Dr. Dan Vasiliu, Dr. Marita Titeica, Dr. Vasile Dragomir, Dr. Constantin Bocarnea, Dr. Ion Matei, Dr. Andrei Abraham, Dr. Vladimir Valter – Clemens, Dr. Cornel Katz și Dr. Paul Zissu. În prezent, sufletul orchestrei este prof. univ. dr. Mircea Penescu.

Iosif Ion Prunner, dirijorul Orchestrei Medicilor din București „Dr. Emil Nichifor”

„Reghinul este Cremona României. Ceea ce reprezintă  Cremona pentru viori în Italia, acolo unde s-a născut acest instrument, Reghinul reprezintă cam același lucru pentru România. Reghinul trăiește prin vibrația acestor instrumente, iar noi am venit aici, atrași aproape magnetic de această magie. Orchestra Medicilor „Dr. Emil Nichifor” împlinește vârsta de 65 de ani. Este formată din medici entuziaști și prieteni ai medicilor  care ne ajută pentru completarea ansamblului. Avem concerte aproape în fiecare an, circa 4-5 concerte pe scena Ateneului Român. De asemenea, performăm cu ocazia unor evenimente medicale, congrese, simpozioane sau conferințe. Am avut ocazia să colindăm și prin țară, în concerte precum cel de la Reghin sau concerte de binefacere. Peste tot încercăm să ducem acest mesaj  al muzicii, mesajul de armonie, de prietenie. Reghinul ocupă un loc special pentru că o parte din membrii acestui ansamblu cântă pe viori făcute la Reghin Mulțumim tuturor celor care au contribuit la acest eveniment, nu a fost ușor să venim, s-a muncit mult, oamenii s-au unit pentru a putea face posibil acest concert. Suntem profund recunoscători și promitem să revenim dacă vom mai fi invitați.”, a precizat prof. univ. dr. Mircea Penescu, concert- maestrul Orchestrei Medicilor din București.

Instrumente de Reghin oferite membrilor orchestrei

La loc de cinste a fost sunetul muzicii adusă de minunatul instrument care este vioara, două din viorile fabricate la Reghin intrând în posesia membrilor Orchestrei Medicilor din București.

„În ce mă privește, am o vioară făcută la Reghin, un dar princiar de la Prințul Sturdza,  care am inaugurat-o pe scena Casei de Cultură „Eugen Nicoară” la acest concert. Este un instrument splendid, nu este doar unul care sună foarte bine, este o operă de artă , pirogravată cu o scenă de pe Capela Sixtină. Sunt două mâini întinse, Dumnezeu și Adam, Medicina și Muzica.De asemenea, unul din soliștii din această seară, a primit cadou de la Fundația Medicina și Muzica un instrument excepțional de la fabrica de viori Gliga, pe care fundația la dăruit din inimă, iar acest tânăr, student la medicină,  solist al acestui concert  a avut îndrăzneala să cânte pe această vioară, chiar dacă a atins-o pentru prima dată cu câteva ore înainte a concertului. Acest lucru nu prea se face, fiecare fiind obișnuit cu instrumentul propriu.”, a precizat dr. Mircea Penescu.

Pagini muzicale de excepție

Soliștii serii au fost  Aron Cavassi-vioară, dr.Mihai Dragomir -vioară și Ștefan Cazacu – violoncel , care au,  interpreta alături de orchestră,  lucrări muzicale semnate de compozitorii Mozart, Strauss, Beethoven, Bhrams, Schubert, Haydn și  Ivanovici.

„Este o fericire pentru noi ca și gazde să avem parte de un asemenea eveniment de excepție. Efortul financiar a fost unul semnificativ, fapt pentru care se cuvin mulțumiri sponsorilor care au contribuit ca acest eveniment  să poată avea loc, dar mai ales orchestrei de un asemenea renume că a venit în municipiul nostru, unul de talie mijlocie dar unul  iubitor de artă”, a precizat la finalul concertului  Maria Precup. primarul municipiului Reghin.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Proiecte pentru reabilitarea străzii Nicolae Bălcescu și restaurarea Sălii de spectacole ”Mihai Eminescu”

În cadrul Programului Operațional 2014-2020, Axa prioritară 13 – ”Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”, …

Share
Share