Ucenicia la locul de muncă și stagiul profesional Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 337 Vizualizări

Ucenicia la locul de muncă și stagiul profesional

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) acordă angajatorilor care încheie contracte de ucenicie, în condiţiile Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, sprijin financiar în cuantum de 2.250 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie încheiat.

Ce înseamnă ucenicie la locul de muncă

Suma lunară se acordă la cererea angajatorului, proporţional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, pe întreaga perioadă de derulare a contractului.

“Prin ucenicia la locul de muncă, se urmărește obținerea unei calificări pentru tinerii cu vârsta de peste 16 ani, care doresc să se concentreze pe învățare pornind de la situațiile profesionale reale, concrete, cerute de practicarea unei ocupații direct la locul de muncă. Durata contractului de ucenicie se stabilește în funcție de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul. Prin această formă de pregătire, ce poate fi între 6 luni și trei ani, pentru calificări de la nivelul 1 până la 4, ucenicul poate dobândi competențe profesionale, angajatorul obligându-se să-i asigure condițiile necesare pregătirii teoretice și practice”, au transmis reprezentanţii ANOFM, prin intermediul unui comunicat de presă.

Durata timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, iar în cazul tinerilor cu vârsta de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi 30 de ore pe săptămână, iar programul de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă se finalizează printr-un certificat de calificare profesională.

Programe de stagiu

De asemenea, pentru a asigura tranziția absolvenților de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii, angajatorii pot organiza programe de stagiu conform Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului de către absolvenţii de învăţământ superior, pe o perioadă de şase luni de la debutul lor în profesie.

“Angajatorii care încheie contract de stagiu în condiţiile Legii nr. 335/2013 beneficiază la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de stagiu, de un sprijin financiar oferit de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în cuantum de 2.250 lei/lună, pentru fiecare contract de stagiu încheiat. Suma lunară se acordă angajatorilor de la data încheierii contractului de stagiu şi proporţional cu timpul efectiv lucrat”, se mai menţionează în comunicat.

Durata contractului de stagiu este de şase luni. În termen de cinci zile de la finalizarea stagiului, pe baza referatului de evaluare, angajatorul eliberează un certificat/o adeverinţă de finalizare a stagiului.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE