ATT şi Schuster Ecosal, răuplatnicii Sighişoarei Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 247 Vizualizări

ATT şi Schuster Ecosal, răuplatnicii Sighişoarei

618_ATTSch.gifUltimul control al Curţii de Conturi Mureş în Primăria Sighişoara a avut loc la finele anului 2004. În ianuarie 2005, proaspăt constituitul grup al celor cinci consilieri locali PD şi PNL a solicitat primarului Dorin Dăneşan să prezinte o informare privind raportul de control efectuat de Curte. Primarul nu a avut nici o obiecţie, iar în şedinţa de ieri consilierii au aflat detalii despre activitatea din Primărie pe 2003.

Potrivit directorului economic al Primăriei Sighişoara, ec. Anca Maior, “în urma controlului efectuat de către Curtea de Conturi Mureş au fost constatate fapte pentru care au existat indicii că au fost comise cu încălcarea prevederilor legale”. Astfel, s-a verificat modul de întocmire a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2003 şi s-a constatat că veniturile fiscale prevăzute a fi realizate în exerciţiul bugetar 2003 nu au fost corect evaluate datorită faptului că rămăşiţele din impozite şi taxe locale existente în sold la sfârşitul anului 2002 nu au fost cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli previzionat pe anul 2003.
A fost, de asemenea, verificat modul de urmărire şi de încasare a contribuţiilor datorate de către contribuabilii persoane fizice şi juridice în vederea realizării veniturilor cuvenite bugetului local din impozitele şi taxele datorate pentru anul 2003, de către Biroul Impozite şi Taxe şi Compartimentul de Executare Creanţe Bugetare. La acest capitol, inspectorii Curţii de Conturi au constatat că nu au fost aplicate procedurile privind executarea silită a debitelor reprezentând impozite şi taxe neachitate în contul bugetului local – prin neîntocmirea formelor de punere în aplicare a executării silite prin sechestru asupra bunurilor aflate în proprietatea debitorilor pentru debitele neîncasate.
S-a mai constatat neîncasarea în totalitate în contul bugetului local a veniturilor cuvenite din asocierile în participaţiune cu SC Medieval Tour SRL Sighişoara şi cu SC Schuster Ecosal SRL Sighişoara, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, dar şi neîncasarea în totalitate a veniturilor cuvenite bugetului local din închirieri şi concesiuni, nerespectarea prevederilor stipulate în contractele de concesiune referitoare la obligaţia concesionarului de a depune cu titlu de garanţie o cotă parte din redevenţa datorată pentru primul an de concesiune, neevidenţierea în contabilitate a veniturilor cuvenite Consiliului local reprezentând redevenţe datorate de SC A.T.T. SA Sighişoara.
Raportul de control intermediar se află la Direcţia economică şi poate fi studiat de către cei interesaţi.

Florentina CĂLUGĂR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari





Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE