Pieţarii, nemulţumiţi de primarul Popa Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 60 Vizualizări

Pieţarii, nemulţumiţi de primarul Popa

443_pietariinem.gifMai mulţi patroni ai unor spaţii comerciale din piaţa de zi de la Târnăveni au căzut pradă unor promisiuni deşarte ale primarului din Târnăveni, Octavian Popa, şi ale trupei pesediste. Deşi în campania electorală acestor patroni li s-a promis de către primar vânzarea spaţiilor comerciale, mai nou ei au aflat că spaţiile pot fi achiziţionate doar prin licitaţie. Legea nu permite altfel. În plus, între patroni au apărut tot felul de divergenţe de opinie aşa că, tensiunea creşte între comercianţii păcăliţi de Popa.

Pentru piaţa agroalimentară "Avram Iancu", imaginea chioşcurilor de lemn este edificatoare. În vara anului trecut, patronii acestor chioşcuri au depus o cerere la Primăria municipiului Târnăveni, pentru ca spaţiile de sub chioşcurile respective să le fie vândute, "Am depus cerere la Primărie în vara anului trecut. Am discutat eu personal cu primarul despre vânzarea spaţiilor, am vrut să facem ceva frumos pentru oraş, dar aici nu se poate face nimic. Fiecare vrea altceva. Problema e însă dacă acum terenul va fi dat spre vânzare, că nu poţi să construieşti şi să faci planuri pe un teren care nu e al tău. La început toată lumea a fost de acord cu vânzarea terenurilor, cu proiectul de lucrări, acum, însă, fiecare vrea altceva. Dar cine v-a trimis? Cei de la Maranata? Lăsaţi-mă că şi aşa sunt destul de nervoasă. Ştiţi despre ce investiţie e vorba? De miliarde. Şi cine credeţi că va da banii?", a spus iritată Maria Bormeschi, chiriaşa a patru spaţii comerciale din piaţa de zi din Târnăveni.

Actualii chiriaşi pot fi eliminaţi

Însă în momentul în care chiriaşii au depus cererea la Primărie, aceştia au mizat pe faptul că vânzarea terenurilor se va face direct, fără licitaţie publică. Dacă mai punem la socoteală şi ideile vehiculate în campania electorală, când în schimbul sponsorizărilor, chiriaşii au sperat la facilităţi din partea Primăriei, acum aceştia sunt contrariaţi de noua conjunctură. "Da, în vara anului trecut am fost de acord să depunem o cerere ca să putem cumpăra terenul. Atunci nu mi-am pus problema licitaţiei, nu m-am gândit la aşa ceva. Am crezut că se va vinde. E posibil ca cineva să liciteze mai mult decât a avut. Nu ştiu. Acum aştept licitaţia", a spus Rodica Coţop, un chiriaş al unui spaţiu comercial din piaţă. Însă în timp ce comercianţii se îmbată cu apă rece, Primăria are planuri "măreţe".
Astfel, cei de la primărie afirmă că, de fapt, chiriaşii ştiau că vânzarea se poate face numai în urma licitaţiei. "S-a depus o cerere în vara anului trecut ce a fost analizată în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local şi s-a hotărât ca spaţiile respective să fie vândute prin licitaţie. Altfel nu permite legea. Sunt convins că şi chiriaşii ştiau problema asta, doar am discutat cu ei. Noi chiar dorim ca să vină cât mai multă lume la licitaţie. E normal, cel care oferă mai mult, primeşte spaţiul. E de dorit şi prezenţa altor persoane, altele decât chiriaşii de până acu, şi să liciteze. În primul rând, vor intra şi ceva bani în conturile Primăriei şi e mult mai bine decât să le închiriem. Este vorba de o suprafaţă de 154 mp. Acum însă aşteptăm evaluarea şi apoi va avea loc licitaţia", a declarat secretarul municipiului Târnăveni, Ştefan Blănaru.

Un viitor scandal?

Pentru chiriaşii din piaţa de zi din Târnăveni este clar că li se aplică zicala "socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg". Chiar dacă acum se ceartă între ei, pe motiv de proiect de lucrări şi în privinţa felului în care vor arăta noile construcţii, din punct de vedere arhitectonic, este posibil ca după licitaţie, chiriaşii actuali să-şi piardă terenurile. Este clar că noua situaţie va agita şi mai mult liniştea comercianţilor.

Cristina CORNEA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari





Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE