“Nu mor de frig. Am murit demult”

Cerşetorii. În fiecare zi ne agasează pe stradă cu mâna întinsă, cu lacrimi în ochi pe feţe chinuite de efortul de a părea cât mai oropsiţi de viaţă. “Daţi-mi de-o pâine”, “daţi-mi să iau la copil”, au devenit deja clişee în limbajul celor care preferă să câştige bani din mila altora. Sunt multe cazurile în care părinţii îşi trimit copii la cerşit pentru a aduce ceva bani în casă, iar banii nu sunt folosiţi pe mâncare, ci mai degrabă pe alcool şi ţigări. Ca să scape, unii trecători preferă să dea ceva mărunţiş, alţii de mâncare, ca să fie siguri că banii nu sunt cheltuiţi aiurea, dar cei mai mulţi trec nepăsători, iritaţi de deranjul produs de aceştia. Disperarea în faţa absenţei mijloacelor materiale, incertitudinea zilei de mâine, lipsa chiar şi a celor mai banale lucruri ce ţin de existenţa umană, îi scoate pe unii cerşetori în stradă chiar şi la –24 grade C.

Cerşit la minus 24 grade C

La 46 de ani, Aneta cerşeşte în fiecare zi în acelaşi loc. Sunt mulţi care o întâlnesc pe strada Bolyai. Unii o tratează indiferent, alţii îşi pregătesc încă înainte de a porni de acasă câteva mii de lei cu care să o mai ajute. “Nu am acte. Nici fata mea nu are acte, nici certificat de naştere, buletin, nimic, nimic… De asta stau aici. Să fac bani pentru acte”, spune Aneta. Fata ei are 20 de ani şi este bolnavă cu grad I de handicap. Pentru că nu are nici un document care să-i demonstreze identitatea, nici ea, nici mama ei nu pot beneficia de ajutorul social care se acordă persoanelor cu handicap. În urmă cu câţiva ani, bărbatul Anetei a părăsit-o pentru altă femeie. Când a plecat, în urma unui scandal pe fondul unor tulburări psihice alimentate cu doze de alcool, soţul i-a aruncat în foc toate lucrurile mărunte pe care le avea şi toate actele, lăsând-o singură şi fără nume. “Sunt zile în care fac o sută de mii, mai mult, mai puţin, depinde. Dar din ăştia mănânc. Nu pot aduna bani”, spune Aneta. Stând în şezut pe o bucată de cutie de carton, cu mâinile goale, fără mănuşi, cu picioarele învelite în cârpe şi plastic, băgate în cizme cu două numere mai mari, căpătate de la cineva, femeia îngheaţă stând pe acelaşi loc de dimineaţă până seara. “Nu mă tem că mor de frig. Atâtea necazuri am avut… Eu am murit demult. Nu mai simt nimic, nu mai vreau nimic”, spune Aneta. Femeia nu a avut niciodată o locuinţă unde să stea, iarna fiind găzduită uneori de câteva persoane care-i cer o chirie mică sau o folosesc la diferite munci ale casei. Vara, majoritatea timpului o petrece prin parcurile din oraş, doarme pe bănci sau în pădure, de unde a şi fost de multe ori ridicată de gardienii publici. Ea spune că s-a săturat şi că frigul i-ar face un bine dacă i-ar curma suferinţele.

360 de cerşetori într-un an de zile

Se cunosc cazuri de cerşetori cu o situaţie materială poate mai bună decât a multora dintre noi. Sunt printre ei norocoşi care câştigă şi două milioane de lei pe zi sau care ajung prin Franţa sau Italia la cerşit şi o duc de-a dreptul boiereşte, se plimbă cu taxiul şi merg la coafor. Majoritatea însă o fac din disperare. Sunt copii care cerşesc pentru a face rost de bani pentru rechizite sau pentru dulciurile atât de mult râvnite la vârsta copilăriei. “Mie unul, sincer, mi-e milă de ei. Sunt persoane care într-adevăr nu mai au nici o soluţie şi apelează la mila altora pe stradă. Noi îi adunăm, îi amendăm, pe cei care sunt din alte localităţi îi ducem până la gară şi aşteptăm până se urcă în tren. Dar ei se întorc după câteva zile şi o luăm de la început. Nu avem ce să le facem mai mult, în fond, sunt oameni, nu animale”, spune Florentin Varga, instructor Detaşament nr.1, Grupul Gardienilor Publici. În perioada anului trecut aproximativ 360 de cerşetori au fost ridicaţi de pe stradă şi luaţi în evidenţă. Mulţi dintre ei vin din Miercurea Nirajului, Sângeorgiu de Pădure, din comuna Ernei sau cele limitrofe. Unii au şi câte 6, 7 dosare penale, iar amenzile de 2, 3 milioane sunt date doar pe hârtie, pentru că nu au posibilitatea să le plătească. Minorii sunt înapoiaţi părinţilor sau trimişi la Centrul de primire în regim de urgenţă a minorilor, dar în cel mai scurt timp ei se întorc pe stradă, curăţând parbrizurile maşinilor sau umblând toată ziua cu mâna întinsă, amestecându-se cu restul lumii.
Trăim o vreme în care timpul nu mai are răbdare cu noi şi noi nu ne mai îngăduim adesea răgaz unii altora. Dacă ne-am uita puţin în jos, poate ne-am speria de câte suflete schilodite reuşim să zdrobim sub tălpi prin indiferenţă.
Amalia VASILESCU