Invitaţie la tăcere Editorial
  • admin
  • 0 comentarii
  • 32 Vizualizări

Invitaţie la tăcere

659_FlorinMarc.gifLa conferinţa de presă organizată miercuri de cei desemnaţi să organizeze, poate cel mai amplu şi aşteptat eveniment sportiv mureşean al ultimelor ani, “Gala Boloni”, am pus o singură întrebare: ce garanţie avem că promisiunile solemne ale unor politicieni şi, în special, edili prezenţi la această acţiune, legate de viitoarea sprijinire, înflorire şi bunăstare a sportului autohton nu vor fi, ca mai toate celelalte promisiuni făcute ori de câte ori s-au adunat mai mulţi oameni la un loc, doar vorbe? Simple şi neroditoare vorbe. Pentru că omul este prin natura lui un textier, iar despre majoritatea politicienilor ce să mai vorbim. Nu fac excepţie nici aleşii locali, adică mare parte dintre ei. Nu e vorba, în nici un caz, despre Boloni, pentru că, ştim bine, fostul jucător de la ASA nu este genul de om care să facă promisiuni pe care nu le poate onora. E vorba de alţii. Nu m-am aşteptat la un răspuns precis, care să mă liniştească. Şi nici nu l-am primit, pentru că nimeni nu poate garanta aşa ceva. Era o întrebare retorică, cum retorice sunt toate problemele lansate în ultimii 10-15 ani de presa sportivă din oraş. Adică un fel de monolog. Nu vreau să fiu înţeles greşit. Nu e vorba de valoarea sentimenatală a unui eveniment la care mureşeanul însetat de spectacol, de fotbal, de vedete, va veni ca la pâinea caldă. Avem nevoie de astfel de bucurii şi trăiri, la fel cum avem nevoie de vise şi speranţe. E foarte bine că avem parte de un astfel de moment. Însă nu aş vrea ca unii dintre cei care au privilegiul de a fi în preajma lui Boloni şi a altor foşti mari fotbalişti să profite pentru a-şi face imagine. A amăgi un înfometat cu o masă împărătească, promiţându-i false dedulciri, denotă o cruzime fără margini, mult mai cruntă decât neajutorarea aproapelui aflat în căutare de hrană. Aşa că, trecând peste aceste figuri de stil, vreau să le fac o invitaţie la tăcere acelor politicieni care pe 29 aprilie vor dori să ne amăgească, povestindu-ne cât de mult vor ajuta ei sportul şi ce bine le va merge echipelor mureşene. Ne-am obişnuit cu sărăcia, cu austeritatea, dar parcă nu mai putem înghiţi ipocrizia. Mai bine ar fi să nu spună nimic şi să facă, aşa cum ministrul Borbely i-a blagoslovit pe cei de la Direcţia Judeţeană de Sport cu 4 miliarde de lei pentru iluminatul şi hidroizolaţia Sălii Polivalente (din acest punct de vedere decizia organizării galei în Polivalentă este deja un mare ajutor dat sportului mureşean).
de Florin Marcel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE