Dializă de 1,2 milioane euro Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 120 Vizualizări

Dializă de 1,2 milioane euro

Externalizarea serviciilor de dializă, proces început la sfârşitul lui 2004, va deveni realitate la 1 mai, după ce iniţial s-a anunţat data de 1 aprilie. “Am realizat desfacerea contractului de muncă al salariaţilor începând cu 1 mai. Din acea dată, vor fi angajaţi ai Avitum”, a precizat Florin Buicu, director administrativ al Spitalului Clinic de Urgenţă, în cadrul căruia va funcţiona centrul pilot. Informaţia este confirmată atât de dr. Violeta Roman, şeful Centrului de Dializă, dar şi de Cristian Stupineanu, administratorul firmei Avitum, care a câştigat în 2004 licitaţia naţională pentru Târgu Mureş. “La începutul săptămânii vor fi puse la punct toate detaliile”, a precizat Stupineanu. Ultimul pas în externalizarea serviciilor de dializă îl constituie semnarea contractului cu CNAS, care va fi realizată în cursul acestei săptămâni. În ceea ce priveşte investiţia, de circa 1.200.000 de euro, aceasta constă în modernizarea aparaturii existente în Centrul de Dializă, urmând ca timp de nouă luni centrul să îşi păstreze locaţia. După această perioadă, există posibilitatea prelungiriii contractului, dar şi investirea în altă locaţie. CNAS va achita firmei 110 euro/caz tratat. Centrul de Dializă, singurul de acest tip din judeţ, necesită investiţii majore în privinţa aparaturii, dr. Violeta Roman sesizând necesitatea deschiderii unui Centru de Dializă şi la Sighişoara, penrtru cei aproximativ 30 de pacienţi, care trebuie să se deplaseze la Târgu Mureş pentru fiecare şedinţă. (C.A.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE