Blestemul sportului Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 36 Vizualizări

Blestemul sportului

2907_blestem.gifSituaţia critică în care se află Asociaţia Judeţeană de Fotbal poate duce la sistarea activităţii reprezentantului FRF în teritoriu, lucru care va avea efecte grave asupra fotbalului mureşean, şi aşa aflat în suferinţă. Cei de la AJF sunt pe punctul să se mute în stradă, după ce SC Seracom SA, proprietara spaţiului în care se afla asociaţia, a dublat chiria. Autorităţile locale şi judeţene nu au reacţionat deocamdată.

Fotbalul mureşean a primit o nouă lovitură. Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) nu mai are unde să-şi desfăşoare activitatea, deoarece trebuie să părăseasă spaţiul în care se află acum (în clădirea în care se află şi hotelul Sport). Noul proprietar al clădirii, Seracom, firmă condusă de principalul acţionar de la Bere Mureş, Virgil Mailat, a mărit chiria începând cu 3 ianuarie, iar cei de la AJF spun că nu pot suporta noile tarife. În plus, spune Szatmari Tiberiu, preşedintele AJF, conform informaţiilor primite de la propietar, ei ar trebui să-şi monteze contoare pentru apă, curent electric, măsură care presupune alte costuri.
Szatmari Tiberiu susţine că până acum chiria era de 535 RON, iar din 3 februarie costul acesteia s-ar ridica la peste 800 RON, la care s-ar adăuga cheltuielile de întreţinere.
Asociaţia Judeţeană de Fotbal este structură sportivă de drept privat, dar nonprofit. Cheltuielile sunt suportate cu bani proveniţi din taxe şi cotizaţii plătite de cluburile de fotbal din judeţ. Preşedintele AJF spune că o creştere a taxelor este exclusă, pentru că asta ar duce la dispariţia mai multor cluburi.
Legat de decizia conducerii Seracom, cei de la AJF susţin că nu li s-a părut normală modalitatea în care au fost anunţaţi de majorarea chiriei. Szatmari Tiberiu a spus că cei de la Seracom l-au anunţat la finele anului trecut de o majorare a chiriei, urmând ca în cazul unui refuz, să părăseacă sediul în termen de 15 zile, dar miercuri au primit o hârtie în care i se cerea să părăsească birourile în maxim 24 de ore. "Cred că ar fi fost normal să stea de vorbă cu noi, să vedem cum putem rezolva problema. Nu poţi găsi un spaţiu de pe o zi pe alta", a afirmat Szatmari.
Preşedintele AJF a trimis memorii la Primăria Târgu Mureş, la Consiliul Judeţean şi la Prefecura Mureş, în care a informat despre situaţia creată, dar deocamdată nu a primit nici un răspuns pozitiv.
Chiar dacă stilul în care cei de la AJF au fost somaţi să plătească o nouă chirie sau să părăsească sediul nu a fost unul normal, pe fond problema este alta. E vorba despre lipsa de implicare, în materie de sport, a celor care conduc Târgu Mureşul şi judeţul Mureş. Să nu găseşti timp de atâţia ani un spaţiu cu chirie de stat, pentru o instituţie de interes public, arată felul în care de-a lungul timpului cei care s-au aflat în fruntea oraşului şi a judeţului au vrut să sprijine activitatea sportivă.

Se pare că suntem pe cale să realizăm o performanţă unică în România, aceea de a sista activitatea Asociaţiei Judeţene de Fotbal din cauza lipsei unui spaţiu. Nicăieri în ţară nu s-a întâmplat aşa ceva. În materie de performanţe negative, judeţul nostru stă foarte bine.
Szatmari Tiberiu,
preşedinte AJF

Cei din conducerea Seracom au spus că partea cu montarea contoarelor a fost greşit înţeleasă de către conducătorii AJF, în sensul că aceasta intră în atribuţiile proprietarului. Ei au mai afirmat că nivelul chiriei este la fel pentru toţi cei care ocupă spaţii în respectiva clădire.

Florin MARCEL

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE