Gunoaiele la reciclare Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 36 Vizualizări

Gunoaiele la reciclare

7394_sighi.gifDeşeurile aduse la rampa de gunoi a municipiului Sighişoara nu vor mai fi îngropate. Posibil chiar în cursul acestui an, în vecinătatea rampei de gunoi va fi amenajată o staţie de reciclare a deşeurilor. După colectare gunoiul va fi sortat şi reciclat şi din el se vor prepara materiale de construcţii, a declarat într-o conferinţă de presă primarul muncipiului Sighişoara Dorin Dăneşan, precizând că muncipalitatea are la dispoziţie un teren de peste 28.000 mp în apropierea depozitului de deşeuri şi că va realiza staţia de sortare printr-un parteneriat public-privat cu o firmă interesată.
"Unele deşeuri reciclabile pot fi folosite pentru producţia de energie sau la prepararea materialelor de construcţie iar acestea pot fi valorificate pe piaţa de profil. Multe deşeuri care până acum intrau în groapa de gunoi pot fi reciclate, iar durata de exploatare a rampei va fi extinsă", a precizat primarul Dăneşan.
Edilul-şef a răspuns în acest fel şi acuzaţiilor aduse săptămâna trecută de membri ai organizaţiei PD Sighişoara conform cărora muncipalitatea n-ar fi trebuit să accepte ca deşeurile menajere din Târnăveni, Luduş şi Iernut să fie aduse la groapa de gunoi ecologică a muncipiului nostru întrucât "rampa de gunoi s-ar umple mai repede decât era prevăzut şi o să ne trezim peste câţiva ani că Sighişoara va trebui să-şi ducă deşeurile prin alte părţi".

Florentina CĂLUGĂR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE