Prezentari de carte

David Grossman – Vezi mai jos: dragostea
Traducere din ebraica de Ioana Petridean si Paula Marcu
Editura Niculescu, 2007
Sentimente si resentimente

Exista recurs si apel pentru nedreptatile criminale? Mai mizeaza cineva, cum îndemna mai demult, Adam Michnik, pe principiul amnistiei fara amnezie? Se poate exorciza "fiara" nazista din vietile celor atinsi de gheara ei? Momik, singurul copil al unei familii trecute prin calvarul lagarelor de exterminare, alege o varianta stranie: blindajul antiafectiv. El îsi doreste sa devina o fiinta de gheata, surda la rugaminti si insensibila la stimuli. O platosa rece, îndreptata împotriva oricaror forme de caldura. Ceva se petrece însa si proiectul da gres. Clatinat de povestile pe care le aude din gura unei rude apropiate, Momik se lasa pâna la urma atins de "microbul omeniei". Prin Vezi mai jos: dragostea, David Grossman nu contruieste însa un simplu scenariu al împacarii cu trecutul. Cartea de fata repune în discutie momente cheie din istoria universala cu ajutorul unei viziuni artistice. Din aceasta perspectiva, comparatistii s-au grabit sa aseze Vezi mai jos: dragostea alaturi de trei carti "grele" din literatura moderna: Un veac de singuratate, Zgomotul si furia si Toba de tinichea. Probabil însa ca David Grossman nu si-a propus sa aspire la gloria literara a lui Marquez, Faulkner sau Grass. Romanul lui e o încercare ambitioasa de contextualizare a Holocaustului în limba, literatura si mentalitati. O carte care se citeste cu emotie si care sapa brazde în suflet. O epopee a suferintei, memoriei si reconcilierii. În fond, un document ascuns într-un cocon epic.
Radu PARASCHIVESCU

Cosmin Florescu Zidurean si Eugen Demeterca – "Ghidul Gustului. Initiere în arta vinului"
Editura Leda, Grupul Editorial Corint, 2007
Iubeste-ti papila

Stiu ca vinul va parea multa vreme de acum înainte ori o extravaganta ori ceva ieftin si dulce, care se tranforma în cel mai bun caz în spritz. În tara în care capsunica înca se mai bea amestecata cu cola si vinul, apud un mare chefliu, trebui sa fie, ieftin, rece alb si mult, "Ghidul Gustului. Initiere în arta vinului", cartea scrisa de Cosmin Florescu Zidurean si Eugen Demeterca pica numai bine, înainte de marele ospat. Chiar daca pentru multa lume cuvântul initiere suna periculos, cartea se citeste foarte usor, cu atât mai mult cu cât teoria este bine echilibrata de povesti, istorie, demitizari neasteptate si diverse sugestii de calatorie. Sunt un admirator al vinului si sunt cu atât mai încântat sa vad cum i se restituie, încet si sigur, demnitatea culturala, importanta sociala si nu în ultimul rând rolul de mediator al unei comunicari de calitate. E la fel de trist sa vezi un oras frumos plin de case vechi care se naruie sau o vie lasata în paragina, sa privesti frontispicii maiestuoase macinate de timp si nepricepere sau sa citesti despre vinuri disparute în uitare, fie si din cauza unei istorii dedate la tarie ieftina. Iar pe lânga toate informatiile pe care oricine le asimileaza mult mai bine cu paharul în mâna, Ghidul aduce o mare veste buna: vinurile românesti încep sa renasca, îngrijite de mâini care stiu ce mai grea magie: sa elibereze spiritul pamântului.
Razvan EXARHU

Hannes Stein – "Enciclopedia lucrurilor care ma sîcîie zilnic
– mic tratat pentru intelectuali agasati-"
Editura Nemira, 2007
Lectii de cultivare a rabdarii

Hannes Stein ne propune în primul rînd un exercitiu de libertate. În tot ce spune, Stein se razboieste cu ceva sau cineva, cautînd sa prezerve acel spatiu în care sa ramîna integru, nealterat de presiunile societatii. E adevarat ca e artagos si idiosincratic, ca în ciuda umorului nebun pare uneori nedrept, dar impune respect prin vointa ferma de a nu se lasa topit în curentele dominante ale epocii, fie ca e vorba de relativismul ateu, de anti-americanism, de stîngismele umanitare, de idolatrizarea minoritatilor de tot felul. Temele predilecte din prima lui carte ("Cum m-am lasat de gîndit") revin aici integral. Stein, desi neamt, ramîne liberal în versiunea clasica anglo-saxona, aparator al drepturilor naturale si ancorat totodata în traditia iudeo-crestinismului. Sînt sigur ca citindu-l multa lume va capata curaj. Ma gîndesc mai ales la cei intimidati de discursul "democratic" al epocii noastre care condamna cu tot dinadinsul recursul la traditie si cauta sa-l reduca pe om la o suprafata neteda. Veti vedea ca Stein nu e doar un polemist de talent, un orator care stie sa-si transmita înflacararea, dar si un strateg care traseaza un plan de bataie. În planul înalt, el propune o alianta iudeo-crestina împotriva relativismelor, iar în spatiul politicii comune o coalitie împotriva islamismului.
Horatiu PEPINE

Francoise Sagan, "Dulcea plictiseala",2007
Pro Editura si Tipografie
Dulcea plictiseala si nelinistile eternei adolescente

Daca romanele "Bonjour, tristesse" si "Va place, Brahms?" ale nabadaioasei si nelinistitei tinere frantuzoaice numite Francoise Sagan au facut o frumoasa cariera internationale – si datorita unor faimoase filme, un alt roman al ei, "Dulcea plictiseala", nu mai putin valoros si bine condus, compus si întors din condei, apare pentru prima data în straiele limbii române. In traducerea lui Nicolae Constantinescu la editura "Pro Editura si Tipografie". Sagan, care moare în 2004, dupa o viata în care a facut de toate si nu prea a avut timp sa se plictiseasca, chiar si atunci cînd a facut din "spleen" si " nausee" un mod existential, a reusit extrem de bine sa intre printre cutele acru-amar-dramatice ale miezului vietii. Nelinistile ei adolescentine s-au transformat în experiente si interogatii profunde, în scrisul si prin viata ei, fara sa le dea de capat. Totul pare simplu, natural si firesc si în acest roman care se citeste cu participare: chiar nu ne plictisim, ce mai înseamna astazi o dragoste adulterina sau o singuratate plina de nu-se-stie-bine-ce. Ca si cartile unui alt mare ramas etern adolescent – l-am numit pe Sallinger – romanele micii frantuzoaice ramîn o buna lectie de luciditate. si asumarea vietii asa cum e. Tot nu putem face mare lucru în plus. Eventual mai citim înca o carte.
Bedros HORASANGIAN

Philip José Farmer, Labirintul magic
Editura Nemira, 2007, Colectia Nautillus
Arta sîngeroasa a supravietuirii

Pun pariu ca putini cititori ar fi în stare sa spuna ceva despre Philip José Farmer. Daca da, cu siguranta sînt iubitori de SF si au citit, acum un an, Fluviul vietii (To Your Scattered Bodies Go), primul volum al seriei Lumea fluviului. Farmer e un un constructor de lumi si de ipoteze. Volumul de care vorbim i-a adus al treilea premiu Hugo. În traditia visului american de succes, autorul a decis sa-l continue, în paralel cu alte carti, tot atît de celebre. Labirintul magic reia povestea nemuririi inutile. Treizeci si cinci de miliarde de morti sînt readusi la viata, în cadrul unui experiment straniu si obscure, pentru a-si schimba destinul. Desi au toate conditiile pentru a reusi, oamenii se încapatîneaza sa traiasca în aceleasi erori. Dezlantuit, prozatorul construieste lumi posibile si paralele, existente ce ne par firesti si imposibile în acelasi timp. Istoria umanitatii se rescrie de-a lungul fluviului misterios care leaga romanele. Dincolo de babilonul frematator al personajelor fara numar si de enigmaticii jucatori ai destinelor, cîteva personaje te obliga sa le urmezi: Sam Clemens (desigur, Mark Twain) si Richard Francis Burton. E uimitoare bogatia epica a lui Farmer. si stranie, vanitatea auctoriala care a izbutit sa se autodepaseasca. Nu pot decît sa regret ca alti autori (cum ar fi Frank Herbert – Dune) nu au fost în stare sa tina pasul!
Florin IARU