La trecutu-ti mare, care viitor?

Trecand peste perioada sarbatorilor de iarna, sarbatoarea nasterii poetului national, isi urmeaza cursul firesc, calendaristic ce-i drept, multa din esenta mesajului eminescian, pierzandu-se in ultimii ani. Poetul isi dorea o Romanie, plina de glorie, cu un viitor demn de trecutul plin de istorie. Care este situatia actuala, acum in iarna canceroasa a anului 2009? Sa-ncepem cu stapanirea, cu pitorescul ei farmec, care treptat, treptat a reusit performanta de a bumaci o natiune intreaga cu vrajile sale care mai de care improvizate, pentru o potrivire perfecta a intereselor de grup. Nici nu a inceput bine noul an, si au si inceput sa apara problemele. Salarii contra pensii, gazul contra facturi, promisiuni contra respectari, frig contra somaj, criza contra criza, sunt capetele de afis, prezente pe toate gardurile socialului in care traim. Noua stapanire forteaza nota cu tot felul de masuri radicale, dar care sunt aplicate la gramada, prioritatea numarul unu fiind aceea ca ei, guvernantii incearca sa se implice in rezolvarea crizei actuale.
Videoclipul e unul rezonabil, dar esenta lasa mult de dorit. Cad victime, ale acestori incordari de muschi ale puterii, bietii actori, care au mai ramas, in afara chenarelor, care din pacate isi cer tributul in fiecare an. Drept multumire pentru faptul ca ne-au facut sa radem, sa plangem, sa simtim, acum le grabim sfarsitul scenic prin ordonanta primului ministru, poate prea mic pentru a intelege ca teatrul, actorii, sunt cei care mai pastreaza inca o stare acestui popor. Da, suntem un popor fara stare, in care explicatii se gasesc la fiecare lucru, motive nici nu mai vorbesc. Precum la un meci de fotbal, unde in urma unei infrangeri, avem harul de a invoca tot felul de motive si explicatii, care mai de care mai fanteziste si din care, din pacate am ajuns sa devenim dependenti, constienti ca tot raul vine din alta parte.
Ce stare mai putem avea, cand in continuare dam spaga la doctor, ce senzatie putem avea cand cartea, si tot ce implica cultura sunt trecute pe ultimul loc. Revenind la Eminescu, ce mai putem spune despre noi, cand “la trecutu-ti mare” prezentul e sec, viitorul sumbru, unde dragostea, iubirea, mult gustata in versurile poetului, e inlocuita de tot felul de tuciurii, mesageri ai dragostei de parai, si cate si mai cate. Traim intr-o tara de “rapandule” si “handrailai”, cocotati pe ecranul national al prezentului, in care goana dupa nimic genereaza o competetie nationala cu 21,5 milioane de spectatori. Aniversarea poetului national, mai inseamna ceva in afara de vorbe si discursuri interminabile si repetate in acelasi an? Putem avea noi o atitudine eminesciana, critica la adresa societatii, de cinstire a valorilor istoriei, si de dragoste fata de cei dragi? Pana atunci, aniversarea din acest an, ne va gasi din nou fara puscaria incendiata si cu nebunii liberi, iesind nestingheriti din casele lor, sau mai degraba din casele lor tot mai mari, mai multe si mai scumpe.