Tablouri dintr-o expoziţie: Barabás Miklos

Una dintre cele mai vechi lucrări din patrimoniul de  artă târgumureşean este un „Portret de femeie” datat 1838 şi aparţine pictorului Barabás Miklós (1810-1898). Artistul s-a născut pe tărâmuri transilvane, la Mărcuşa- Covasna şi îşi va desăvârşi studiile începute la Aiud şi Sibiu în marile centre artistice europene: Viena şi Budapesta. Cea mai mare parte a vieţii şi creaţiei o va desfăşura în capitala ungară dar ajunge şi la Bucureşti pentru câţiva ani. Barabás Miklós rămâne în istoria artei maghiare ca unul dintre cei mai prolifici şi apreciaţi portretişti aparţinând stilului Biedermeier. Astfel, şi lucrarea în discuţie este reprezentativă pentru maniera pe care şi-a creat-o şi pentru etapa de început a picturii transilvane şi implicit a picturii maghiare moderne, dominată incontestabil de portretistică.
Instruirea academică însuşită temeinic la şcolile frecventate, răzbate în mai toate lucrările sale chiar şi în cele târzii, de maturitate. Portretul de femeie realizat la început de carieră e conceput în manieră academistă dar cu accentuată tentă Biedermeier. Portretul urmează modelul vienez încorsetat încă în academism cu elementele noului limbaj. Desenul delicat şi foarte precis profilează personajul pe un fundal neutru, brun, ca un portret de aparat. Accentul este pus pe redarea în amănunt a detaliilor anatomice, de îmbrăcăminte şi pieptănătură, rămânând ca relevant document al modei epocii. Artistul nu are intenţia vreunei nuanţări a emoţiei psihologice, el este foarte atent doar la redarea fidelă a modelului, a materialităţii rochiei şi a elementelor de accesorizare a vestimentaţiei subliniind astfel feminitatea dar şi cochetăria.
Se profilează un uşor ecleraj, folosind sursa de lumină din partea stângă aducând o fantă care pune în valoare chipul şi carnaţia. Caracteristic acestor portrete este şi folosirea tuşei „linse”, nemodulate. Nu excludem o posibilă înfrumuseţare cerută la comanda gustului noii burghezii.
Astfel, lucrarea ne prezintă un artist cu reale calităţi, care reuşeşte să redea acea tihnă caracteristică stilului Biedermeier, fiind totodată interesat de individualizarea doar a laturii fizice a personajului.
Stilul Biedermeier manifestat aproximativ în perioada 1815-1848, ca replică a opulentului stil napoleonian Empire, este specific în special obiectelor de mobilier. El se extrapolează şi altor domenii artistice şi este caracteristic clasei mic-burgheze, care prefera un stil lejer de satisfacere a gustului său nu foarte pretenţios dar totuşi elegant şi comod. În pictură sunt preferate scenele de gen,  de zi cu zi, peisajele şi portretele.