Întoarcere la frumos, la Eminescu, cu Cornel Sigmirean

Marţi, 15 ianuarie, spiritualitatea românească aniversează 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Dincolo de momentele festive organizate cu acest prilej, istoricul Cornel Sigmirean, preşedintele Senatului Universităţii „Petru Maior” din Târgu-Mureș, ne-a făcut o utilă şi necesară incursiune în viaţa şi activitatea celui supranumit “Luceafărul culturii române.”

Reporter: Cum îl percepe un istoric pe Eminescu în 2013?

Cornel Sigmirean: Ca o întoarcere la frumos. Într-o lume în plină criză, cred că o lectură din Eminescu ar fi pentru fiecare o terapie . Această suprainteligenţă românească prin opera sa atât literară cât şi cea epică, publicistica lui, are autoritate. Nu în totalitate, dar sunt subiecte care revin asupra condiţiei naţiunii în contextul european, a definirii şi redefinirii naţiunii. Un mare filozof francez,  Ernest Renan, spunea că naţiunea este o licitaţie de fiecare zi, aşa că în momentul în care ne facem examenul de conştiinţă, definim şi redefinim naţiunea în funcţie de noile priorităţi. Trebuie să avem şi reperele istorice, ca urmare putem să ne gândim din nou la Eminescu. În 1918 când România şi-a adunat toate provinciile în jurul ei, Basarabia, Bucovina, Transilvania, a ajuns să obţină mai mult decât sperase. Omul politic Petre P. Carp spunea că România are atât de mult noroc are că nu are nevoie de oameni politici. Dacă în 1918 România a avut mult noroc politic, în plan spiritual marele ei noroc a fost Mihai Eminescu.

Rep.: Se poate face o paralelă între Eminescu şi timpul prezent?

C.S.: Eminescu trebuie citit şi din perspectiva proiectelor noastre, noi ca români suntem într-un proces de recuperare a ceea ce am pierdut, sincopa comunistă care ne-a exclus din sistemul de valori al Europei şi acum noi vrem să recuperăm într-un ritm alert totul. Cam aşa se întâmpla şi în timpul lui Eminescu, românii doreau să recupereze secolele pierdute, întârzierea faţă de Europa şi atunci a început acel program literar iniţiat de liberali. La acel program au fost şi anumite corecturi şi primii care au intervenit au fost junimiştii şi Partidul Conservator care spuneau că nu trebuie să sărim peste anumite etape, nu e bine să preluăm ad literam, modelul neaparat occidental, că nu putem crea instituţii fără fond. Aşa s-a născut celebra sintagmă a lui Titu Maiorescu, “formele fără fond”. Sunt subiecte asupra căruia merită să medităm, sintagma a dezvoltat-o ca un concept filozofic Titu Maiorescui dar Eminescu şi opera lui a asumat-o şi opera sa publicistică ne demonstrează acest lucru.

Rep.: Câte nevoie avem de  de spiritul său critic?

C.S.: Prin valoarea poeziei sale a fost un îndemn la spiritul critic pe care l-a promovat în revista “Convorbiri literare” şi în cadrul Societății Junimea în care el s-a format. Dacă ne aducem aminte, un alt poet îi îndemna pe români să scrie, doar să scrie. Nu e suficient doar să scrii, trebuie să scrii şi de calitate. Titu Maiorescu spunea ca o operă să se valideze, să aibă un mesaj, ea trebuie dublată şi de un mesaj artistic. Astăzi vedeţi că multă lume cu mare uşurinţă obţin uneori titluri în grabă, erudându-se valoarea.

Rep.: Putem face o paralelă între destinul său şi cel al poporului român?

C.S.: Nouă ne place să ne regăsim în Eminescu, el până la urmă are un destin tragic, un tânăr la 33 de ani îşi încheie opera. S-au mai întâmplat, Artur Rimbaud, şi-a încheiat opera la 24 de ani. Ne place să ne confruntăm cu anumite imagini spunând că el este Poetul Naţional şi ne place să ne regăsim fiecare în el. E greu să compari un om, o fiinţă, cât ar fi ea de reprezentativă pentru un popor, cu o naţiune, şi mi-e greu să spun că un popor se identifică cu destinul lui. Ne căutăm ca persoane, ca indivizi, să ne regăsim în psihologia unor oameni, unor destine, aşa cum uneori ne place să ne identificăm destinul cu ciobanul mioritic. Toate popoarele fac astfel de excerciţii, ceea ce nu mi se pare rău, pentru că orice încercare este un îndemn la frumos, un îndemn de a ne mai ordona viaţa şi de a avea examene de conştiinţă.