Istoria echipei de fotbal "Mureşul Luduş" Social
  • Erika Marginean
  • 0 comentarii
  • 92 Vizualizări

Istoria echipei de fotbal "Mureşul Luduş"

Oraşul Luduş, aflat la 44 de km de municipiul Târgu Mureş, atestat documentar de peste 620 de ani are o chipă de fotbal, ale cărei origini se pierd în negura vremilor. Vamoş baci, cunoscut fotbalist, antrenor şi arbitru spunea că echipele de fotbal ale cartierelor luduşene au început să joace imediat după încheierea Primului Război Mondial! Ceea se ştie cu certitudine este faptul că echipa de fotbal Mureşul Luduş, înfiinţată în 1922,  s-a ridicat pe scheletul a două echipe  de cartier, Gara (pe malul stâng al râului Mureş) şi Centrul (pe malul drept). Alte două echipe Zahărul Luduş şi Vulturul Luduş au activat în oraş, având însă o existente efímera, un au reuşit să acceadă mai sus Liga a IV-a. E un lucru ştiu că mulţi dintre jucătorii luduşeni talentaţi au ajuns să joace la echipe mari din ţară, iar faptul că echipa Mureşul a retrogradat din Divizia C în 1993 şi vreme de 10 ani a activat în liga a IV-a a fost din motive pecuniare. “Promovarea în eşalonul III al fotbalului românesc a venit la exact 10 ani de la retrogradare, în campionatul 2003-2004. Mureşul Luduş a dominat categoric întrecerea fotbalistică din judeţ, încheind campionatul cu un avans de 8 puncte faţă de urmăritoarea sa, FC Gliga Companies Reghin. În play-off, echipa din Luduş a avut în continuare un comportament constant foarte bun, câştigând fără drept de apel duelul în patru (în afară de echipa noastră şi de cea din Reghin, au mai „tras” la Divizia C Dealul Mare Sighişoara şi Trans-Sil Târgu Mureş), pentru promovare. Practic, promovarea Mureşului Luduş în Divizia C a fost pecetluită în antepenultima etapă a întrecerii, atunci când băieţii noştri i-au învins pe rivalii de la FC Gliga Companies Reghin, cu 1-0, chiar pe terenul acestora”, scria Sorin Simion, pe siteul său dedicat echipei.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE