Niciun deţinut eliberat din Penitenciar de noul Cod Penal! Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 698 Vizualizări

Niciun deţinut eliberat din Penitenciar de noul Cod Penal!

Preşedintele Judecătoriei Târgu-Mureş, Teodora Albu, membru în Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, a declarat luni, 3 februarie, că au fost analizate dosarele celor 461 de persoane încarcerate la Penitenciarul Târgu-Mureş, majoritatea minori şi tineri, şi că aproximativ 250 dintre aceştia ar putea fi transferaţi în centre de detenţie, anunţă Agerpres. “Sunt aproximativ 250 de persoane care ar putea beneficia de aplicarea legii penale mai favorabile, majoritatea sunt minori şi tineri. E vorba de internarea într-un centru de detenţie, o măsură educativă, dar tot privativă de libertate. Vom face sesizări la instanţă în luna februarie pentru toate aceste persoane, pe etape. S-au făcut circa 100 de sesizări, în ordinea urgenţei, începând din 20 ianuarie, există o procedură de transmitere a actelor la penitenciar. Deja 51 de dosare au fost repartizate, 44 la Judecătoria Târgu-Mureş şi şapte la Tribunalul Mureş, restul urmează să fie înregistrate”, a afirmatTeodora Albu. La Penitenciarul Târgu-Mureş din cele 461 de persoane private de libertate, nicio persoană nu a fost eliberată până acum în baza prevederilor noului Cod Penal.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE