Astra Film on Tour la J’ai Bistrot Monden
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 83 Vizualizări

Astra Film on Tour la J’ai Bistrot

Filmul revine în sufrageria J’ai Bistrot în luna martie cu ocazia celui mai important festival de filme documentare din Romania, Astra Film Festival din Sibiu. Astra Film on Tour – o extensie a Astra Film Festival din Sibiu, ajunge între 2 şi 4 martie 2014 la Târgu Mureş în sufrageria de la J’ai Bistrot, un loc prietenos unde realităţi din toată lumea ajung pe marele ecran şi relevă publicului mureşean de la subiecte locale din intimitatea altora până la subiecte fierbinţi, de actualitate, care ne privesc şi ne implică pe toţi.

Despre istoria Astra Film în prima zi

În prima zi, pe 2 martie, O scurtă istorie Astra Film (regia Carmen Vidu) deschide de la ora 18:30 programul Astra Film on Tour la Târgu Mureş. Filmul este un proiect cultural inedit care reconstituie cele mai savuroase episoade din culisele organizării festivalului de la Sibiu de 20 de ani încoace. De la ora 19:10, Dancing Alone (Biene Pilavci), premiat la AFF 2013, prezintă copilăria chinuită a unei tinere din Germania şi modul în care şi-a înfruntat demonii trecutului din propria familie.

Problema gazelor de şist

Luni, 3 martie, de la ora 18:30, programul începe cu documentarul Drill Baby Drill (regia Lech Kowalski) aduce pe ecran războiul exploatării gazelor de şist dintre mega-corporaţia Chevron şi localnici din Polonia şi SUA, dar la fel de bine, filmul se pretează şi pentru protestele de la Pungeşti din România. La ora 20:00, My German Children (regia Tom Pauer), un jurnal video despre apartenenţă şi identitate, în care se reflectă asupra motivelor pentru care fiul regizoarei îşi doreşte să se reîntoarcă în Germania, după doar un an petrecut în Israel, ţara de origine a mamei sale.

De la Ion la Google

În ultima zi, pe 4 martie, proiecţiile încep de la ora 19:30. Filmul Ion (regia Olivier Magis) prezintă contextul în care un român născut în anii comunismului, rămas fără vedere în urma unui accident, refugiat politic, ajunge să lucreze pentru poliţia belgiană. Documentarul Google and The World Brain (regia Ben Lewis) încheie Astra Film on Tour la Târgu Mureş cu un subiect controversat: ambiţiile fără limite ale gigantului Google atunci când îşi propune să realizeze cea mai mare bibliotecă virtuală din lume.

Intrarea la filme este  liberă, filmul documentar putând  fi cel mai frumos cadou de mărţisor de anul.  AFF on Tour la Târgu Mureş este organizat de Astra Film – CNM Astra Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu şi J’ai Bistrot Târgu Mureş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE