Sarcină „imposibilă” pentru „mediciniste” CSU Medicina CSŞ
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 91 Vizualizări

Sarcină „imposibilă” pentru „mediciniste”

Sala „Anton Pongracz” din cadrul complexului UMF din Târgu-Mureş găzduieşte miercuri, 26 februarie, de la ora 18.00, prima întâlnire din dificila serie care se anunţă pentru echipa feminină de volei CSU Medicina CSŞ Târgu-Mureş.

Mureşencele întâlnesc campioana ultimei ediţii, Ştiinţa Bacău şi principala pretendentă la un nou titlu, în cadrul primului joc al „sferturilor” Cupei României. Băcăuancele au înaintea ultimei etape a sezonul regulat un avantaj de nouă puncte faţă de a doua clasată, Dinamo Romprest Bucureşti. Bucureştencele, cu o partidă restanţă au fost învinse categoric de către echipa moldoveană în meciul direct, disputat sâmbătă la Bacău, care a dovedit că deţin în acest moment supremaţia în voleiul feminin românesc. Partida retur se va disputa peste o săptămână, în data de 5 martie, la Bacău. Până atunci, cele două mai susţin sâmbătă jocurile ultimei etape ale sezonului regulat, a căror rezultate nu mai pot influenţa configuraţia finală a clasamentului. Ştiinţa va evolua la Bucureşti, cu Rapid, iar CSU Medicina pe teren propriu cu VC Unic Piatra Neamţ.

Doar mureşencele mai au un hop

După încheierea returului şi a dublei din Cupa României, echipa din Bacău va avea o perioadă de trei săptămâni de pauză, deoarece nu va trebui să joace în prima fază din play off. În schimb, echipa lui Atanas Petrov va fi nevoită să lupte pentru un loc în semifinale cu ocupanta locului 5, CSM Târgovişte. Învingătoarea duelului care se va disputa în zilele de 8, 12 şi, în caz de nevoie, 16 martie va întâlni, cu şanse mici totuşi, Ştiinţa Bacău. În faza a doua din play-off, calificarea se decide după sistemul cel mai bun din cinci jocuri, cu primele două disputate la Bacău, în 28 şi 29 martie. În cazul în care mureşencele trec de Târgovişte, băcăuancele vor reveni la Târgu-Mureş în 2 aprilie, iar în 3 ar fi programat un eventual al patrulea meci. Ultima întâlnire dintre cele două a avut loc în acest an, în etapa a IV-a a returului, când băcăuancele au câştigat cu 3-1, după un prim set câştigat de mureşence cu 25-23.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE