Secuiul care a ameninţat cu sabia, pasibil de închisoare Politic
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 132 Vizualizări

Secuiul care a ameninţat cu sabia, pasibil de închisoare

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mureş a aplicat 11 sancţiuni contravenţionale în cazul marşului ilegal al secuilor care a avut loc luni, 10 martie, în municipiul Târgu-Mureş şi a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş în legătură cu trei fapte presupuse a fi de natură penală. Una dintre acestea, cu un participant la marş care a ameninţat cu sabia un conducător auto, a fost filmată şi pusă la dispoziţia Jandarmeriei de cotidianul Zi de Zi.

12.000 lei amendă pentru Asociaţia Siculitas

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş, a declarat miercuri, 19 martie, pentru cotidianul Zi de Zi, că în urma verificărilor au fost identificaţi zece cetăţeni care au avut un comportament ilicit la marşul neautorizat al secuilor, cel de-al 11-lea contravenient fiind Asociaţia Siculitas, organizatoarea evenimentului din 10 martie. „Cei 11 nu sunt din judeţul Mureş, în afară de Asociaţia Siculitas care are sediul în Târgu-Mureş. Valoarea totală a amenzilor este de 36.000 lei, iar organizatorii de la Asociaţia Siculitas au fost amendaţi cu suma de 12.000 lei. Sancţiunile contravenţionale au fost luate conform Legii 60/1991 republicată privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, conform articolului 26, literele a, c şi e”, a explicat Daniel Manea.
Potrivit Legii 60/1991, republicată privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni: „organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise” (litera a), „neluarea de către organizatori a măsurilor de întrerupere a adunării publice, când constată că au intervenit fapte de natura celor prevăzute în articolul 2” (litera c) şi „introducerea sau portul de către persoanele participante, în locurile destinate desfăşurării adunărilor publice, a armelor de orice fel, materialelor explozive sau incendiare, a substanţelor iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, ori a altor obiecte ce se pot utiliza în acţiuni de violenţă” (litera e).

Trei fapte, în atenţia procurorilor

De asemenea, jandarmii au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş, existând suspiciuni de săvârşire a unui număr de trei fapte de natură penală, prevăzute în Codul Penal la articolul 257, alineatul 4, articolul 372, alineatul 1 şi 2 şi articolul 346, alineatul 1. “Una din fapte este cea de ultraj, una pentru deţinere ilegală de obiecte, interzise la adunările publice şi nerespectarea regimului materiilor explozive. Cetăţeanul identificat de noi ca deţinând obiecte interzise la adunările publice este cetăţeanul cu sabia scoasă”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş.
Potrivit unor jurişti contactaţi de Zi de Zi, acţiunea secuiului care a ameninţat cu sabia un conducător auto poate fi încadrată şi la articolul 371 din Codul Penal, unde se prevede că “ Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică, se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă.”

Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase

Art. 372. – (1) Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agreement sau în mijloace de transport în comun:
a) cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire;
b) arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice;
c) substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă.
(2) Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la doi ani sau cu amendă.

(Sursa: Codul Penal)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Foarte bine ca indivizii respectivi au fost sanctionati! Cred ca ar trebui inclusi intr-o evidenta si interzisa participarea la alte adunari publice, asemenea celor de la fotbal! Chiar si Asociatia Siculitas ar trebui data la Parchet pentru a verifica modul cum isi respecta statutul aprobat de instanta. Daca acesta a fost incalcat, atunci trebuie desfiintata.

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE