Elevii de la Economic, performeri la „Ecomat” Invatamant
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 153 Vizualizări

Elevii de la Economic, performeri la „Ecomat”

Echipa Colegiului Economic „Transilvania” din Târgu-Mureş a câştigat şapte premii şi menţiuni la concursul regional de matematică „Ecomat”, desfăşurat la Bistriţa sâmbătă, 26 aprilie.

Elevi din opt judeţe

Competiţia a bifat cea de-a treia ediţie şi a reunit peste 100 de elevi din clasele IX – XII din judeţele Cluj, Mureș, Maramureș, Satu Mare, Hunedoara, Bihor, Sălaj și Bistrița-Năsăud, care au avut de rezolvat probleme de matematică aplicate în economie, cum ar fi calcularea TVA-ului, a dobânzilor şi studiul suprafeţelor plane şi integrale. „Concursul regional de matematică aplicată în economie a avut loc la Liceul cu Program Sportiv din Bistrița, în prezența președintelui de onoare al concursului, profesorul universitar doctor Dorel Duca, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca”, a precizat prof. Mihaela Cojocnean.

Felicitări pentru rezultate

Lotul de opt elevi al Colegiului Economic „Transilvania” din Târgu-Mureş a fost coordonat de profesoarele Mihaela Cojocnean şi Magdalena Iorgulescu şi a obţinut următoarele rezultate: Anca Gherendi – premiul I la clasa a XII-a, Diana Călugăr – premiul III la clasa a XI-a, Andrei Raţ – menţiune I la clasa a IX-a, Adrian Todoran – menţiune I la clasa a X-a, Paul Istrate – menţiune la clasa a IX-a, Nicoleta Racheriu – menţiune la clasa a XI-a şi Denisa Rusu  menţiune la clasa a XII-a. “Îi felicităm pe toți cei care au răspuns acestei „provocări”! Dacă pentru elevii claselor terminale aceasta a fost doar o probă de verificare în vederea următoarelor examene, pentru elevii claselor a IX-a, a X-a și a XI-a concursul înseamnă doar o primă participare, „îndrăzneață”, ei având șansa să-și testeze cunoștințele și în anii următori. Le urăm, de pe acum, multă strădanie și succes!”, a transmis prof. Mihaela Cojocnean.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE