Detaliul care poate aduce titlul de Capitală Europeană a Culturii la Târgu-Mureş Administratie
  • admin
  • 0 comentarii
  • 89 Vizualizări

Detaliul care poate aduce titlul de Capitală Europeană a Culturii la Târgu-Mureş

111Numit în luna iulie 2012, pentru un mandat de patru ani, în funcţia de membru în boardul de conducere al Agenţiei Europene pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), for care funcţionează la Bruxelles şi care răspunde pentru siguranţa a circa 500 de milioane de consumatori din spaţiul european, mureşeanul Radu Roatiş a acordat un interviu în exclusivitate publicaţiei noastre, prilej cu care a vorbit şi candidatura municipiului Târgu-Mureş la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.

„Sunt foarte mândru că am ajuns să trăiesc într-un oraş unde avem toate şansele ca să câştigăm acest titlu. Pentru prima dată după mulţi ani văd un consens şi o abordare comună în ceea ce se doreşte vis a vis de sprijinul pe care poate să îl aducă atât entitatea administrativă care conduce oraşul, cât şi cea care conduce judeţul, în câştigarea acestui titlu. Acest consens ar trebui să fie ceva pe care să îl păstrăm şi să sprijine viitoarele mari proiecte ale oraşului şi judeţului şi veţi vedea că se va demonstra eficienţa consensului politic. Dacă vom păstra această cale. Al doilea lucru semnificativ este că pentru prima dată mi se pare că avem un ţel. Pentru prima dată ne-am unit într-un efort comun în care să arătăm lumii europene că Târgu-Mureş merită să deţină acest titlu”, a afirmat Radu Roatiş. „Ceea ce mi-aş dori eu foarte mult este ca atât cei care conduc destinele oraşului şi judeţului, dar şi cetăţenii, să înţelegem cu toţii că nu este suficient să îşi dorească conducerea unui oraş sau al unui judeţ să se întâmple acest lucru. Pentru că eu ştiu foarte bine, activând în zona europeană, că o implicare civică masivă, în care să se vadă că târgumureşenii îşi doresc în mod real acest lucru şi promovarea unor acţiuni de masă, în care să fim cu toţii implicaţi, în care să ne regăsim şi să fim mândri că se întâmplă acest lucru, va determina ca cei care decid să acorde puncte municipiului Târgu-Mureş. Implicarea populaţiei ar fi extrem de benefică în câştigarea acestui titlu şi se poate face prin mijloace de care cetăţenii ar fi mândri. Mie, dacă mi s-ar da ocazia să îmi pun un flyer pe maşină pe care să scrie „Sunt mândru că sunt târgumureşean, sprijiniţi-ne să devenim capitală europeană”, aş face asta cu drag. Şi dacă ar face asta 50.000 de târgumureşeni în mod unitar într-o perioadă de timp, vă asigur că decidenţii de la Comisia Europeană vor vedea acest lucru. Apoi, ar mai fi denumirea de târg din Mureş. În târguri se promovau lucruri, obiceiuri şi produse. Cred că atunci când eşti capitală europeană poţi deveni capitala laptelui, capitala vinului. Să nu uităm de zona din Târnăveni. Şi cred că promovarea în masă a acestor produse ne-ar ajuta şi favoriza foarte mult. Târgu-Mureş este un punct rutier nodal extrem de important şi sunt convins că la intrarea dinspre Sighişoara şi la ieşirea către judeţul Harghita sau la intrările în judeţ dinspre Cluj, dacă am face panotaje în care să spunem că noi ne dorim şi noi suntem mândri să fim cetăţenii unei capitale europene, am fi mult mai vizibili. Nu văd exclusă organizarea unui eveniment în care Filarmonica să cânte în mijlocul oraşului, la Ceasul cu Flori, şi să organizăm cel mai mare eveniment artistic de dansuri. Noi nu putem face cu Filarmonica noastră ce a făcut André Rieu? Vă asigur că putem face şi putem promova o secţiune în care din toate şcolile să vină copii să danseze. Avem campioni mondiali la dans şi suntem mândru de asta. De asemenea, candidatura trebuie să se materializeze, în afara faptului că vom fi cunoscuţi, cu realizarea unor lucruri care să aducă inputuri financiare mari”, a mai spus Radu Roatiş.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE